Andreea

Jan 072017
 

În luna decembrie a anului trecut pe când în București era frig și urât, m-am gâdit că iarna ar trece poate mai repede dacă aș scurta-o cu o săptămână. Așa am început să caut un loc însorit în care să putem petrece o săptămână pe la mijlocul lui februarie. M-am gândit inițial la Asia, dar exista o problemă. Voiam să fie o vacanță în familie, care să-i includă și pe piticii familiei, de 4 și respectiv 2 ani și din experiențele trecute știu că adaptarea la noul fus orar durează la ei cam o săptămână. Cu alte cuvinte până se adaptau ei la ora locală urma să treacă toată vacanța. Tot căutând un loc care să fie pe același fus orar cu România (sau la maxim 2 ore distanță), ne-a venit ideea să mergem în Africa de Sud, mai precis la Cape Town.

Văzusem pe Travel Channel niște emisiuni despre Cape Town și îmi plăcuse ceea ce văzusem. În timp ce mă pregăteam pentru vacanță am citit numeroase site-uri care vorbeau despre Cape Town ca fiind orașul cu cea mai frumoasă panoramă din lume. În general nu mă dau în vânt după superlative dar foarte curând după ce am aterizat la destinație am înțeles de unde vine aceasă frumusețe a locului: așezarea naturală a orașului îți taie pur și simplu rasuflarea. Documentarele de pe canalele de călătorii nu mințiseră 🙂

De la prima privire aruncată masivului Table Mountain, un platou care se înalță la 1000 de metri deasupra străzilor orașului, și pe care norii albi îl acoperă ca o față de masă, te simți prins în lanț. Dacă mai adăugăm și imaginea plajelor cu nisip alb tivite de apele Atlanticlui sau văile cu vegetație luxuriantă pline de viță de vie obținem o combinație cărora puțini sunt în stare să-i reziste. Spun asta deși nu sunt ușor de impresionat, pentru că am locuit mai bine de 8 ani de zile în San Francisco, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Și cu toate astea Cape Town m-a impresionat.

Sunt multe lucruri de văzut și de făcut în Cape Town și în 9 zile nu am apucat să fac și să văd tot ce-mi propusesem. Îmi doresc să fi făcut mai multe, dar a trebuit să adopt un pas mai încet din cauza celor 2 pitici pe care i-am cărat cu mine. Când recapitulez ce am făcut îmi dau seama totuși că am făcut multe. Am luat telecabina până pe Table Mountain de unde am văzut niște priveliști incredibile. Ne-am plimbat de nenumărate ori în zona portuară Victoria & Alfred. Am vizitat fosta închisoare de pe Robben Island, locul unde Nelson Mandela și alți deținuti politici au fost întemnițați în timpul apartheidului. Am mers la plajă, am dus copiii la acvariu și la un parc de păsări. Am degustat vinuri la Groot Constantia, cea mai veche podgorie sud africană. Am mers pe drumul de coastă numit Chapman’s Peak de unde am admirat niște priveliști extraordinar de frumoase. Am vizitat colonia de pinguini africani de la Boulder’s Beach, m-am plimbat printre casele colorate din cartierul istoric Bo-Kaap, am vizitat grădina botanică Kirstenbosch și am tras o fugă până la Capul Bunei Speranțe. Am mâncat bine și am băut niște vinuri excelente pe care mi-aș dori să le găsesc și în Romania. Pare o listă lungă dar și lista cu lucruri pe care n-am apucat să le fac e la fel de lungă.

Plănuiesc să mai scriu încă o postare în care să detaliez un pic activitățile enumerate mai sus. Deocamdată am inclus mai jos câteva lucruri cu caracter practic precum și căteva poze care încearcă să surprindă frumusețea locului.

Transportul în comun în Cape Town este asigurat în principal de autobuzele Golden Arrow Bus, despre care am citit multe opinii nefavorabile pe web, așa că am căutat alte opțiuni. Multă lume recomanda închirierea unei mașini, lucru pe care am decis să nu-l facem pentru că nu voiam să ne batem capul cu parcarea, cu traficul și cu condusul pe stânga. Drept care am hotărât să ne bazăm pe autobuzul turistic și pe taxiuri. În unele zone te poți deplasa și pe jos, dar Cape Town e un oraș foarte întins în care ai nevoie mai devreme sau mai târziu de 4 roți pentru a ajunge peste tot pe unde ai vrea să ajungi. Taxiurile sunt ieftine și numeroase și în general taximetriștii sunt oameni onești care încearcă să facă un ban cinstit. Noi am luat taxiul de câteva ori, mai ales seara, și n-am avut probleme. Pentru a explora Cape Town ziua am folosit autobuzul turistic, al cărui traseu acoperă tot orașul. În plus, copiii au foarte încântați de “autobuzul cu etaj”. Evident, am stat la etaj 🙂 deși soarele ardea cu toată puterea și a fost nevoie să folosim tone de loțiune de plajă.

Cetățenii români au nevoie de viză dacă vor să călătorească ca turiști în Africa de Sud. Obținerea vizei mi s-a părut simplă, depui toate documentele pe care ți le cer și ți se spune când să te prezinți după pașaport. Un lucru mai deosebit, pe care nu l-am mai întâlnit în alte țări, a fost că a trebuit să luăm cu noi și certificatele de naștere ale copiilor, în original, pe care chiar ni le-au cerut spre verificare la intrarea în țară.

Dacă vă uitați măcar ocazional la știri atunci probabil că ați auzit că unul dintre lucrurile pe care trebuie să le iei în considerare ca turist în Africa de Sud este nivelul de infracționalitate. În ciuda avertismentelor noi nu am întâmpinat probleme și nu ne-am simțit nici un moment în nesiguranță în cele 9 zile petrecute în Cape Town. Atâta vreme cât urmezi precauțiile pe care le-ai urma în orice alt oraș mare, cum ar fi să nu mergi noaptea pe străzi întunecate sau în zone pe care nu le cunoști, să nu faci paradă de bani sau bijuterii, pur și simplu să-ți folosești bunul simț, vei fi în siguranță. Din contră, toată lumea întâlnită în Africa de Sud a fost foarte prietenoasă, și foarte amabilă cu copiii. Deși piticii mei au doar 4 și 2 ani au călătorit deja în multe locuri din lume. Nicăieri lumea nu a fost atât de drăguță cu ei ca în Cape Town.

Unul dintre aspectele care te șochează la sosirea în Cape Town este diferența imensă între cei avuți și cei săraci, care este mai pronunțată decât în alte părți din lume. Primul lucru pe care îl vezi în drumul de la aeroport în oraș sunt acrii și acrii de ghetto-uri care în Africa de Sud sunt numite “townships”, kilometri și kilometri de adăposturi construite din carton, folii de plastic sau aluminiu, bucăți de lemn și alte resturi. Alt lucru neobișnuit – eu una n-am mai văzut asta până acum – e mulțimea de case din oraș care au garduri electrice și semne pe care scrie “Răspuns armat”. Cât am stat în Cape Town am citit zilnic ziarele în engleză pe care le aveau în holul de la hotel și care reflectau destul de bine problemele societății, în primul rând corupția la toate nivelurile. Din păcate nu există soluții simple la problemele Africii de Sud. Schimbările sociale iau timp, combaterea sărăciei la fel. Sper doar că Africa de Sud merge în direcția bună.

În concluzie, Cape Town e fără îndoială un oraș frumos, care merită vizitat și de care e ușor să te îndrăgostești, un loc care e în aceeași măsură plin de viață și relaxat, cu munte și plaje, cu mâncare bună și vinuri excelente, cu localnici prietenoși, un loc unde sper să mai ajung cândva.

Câteva fotografii din Cape Town

Cape Town văzut de pe Table Mountain

Plaja Camps Bay

Zona portuară Victoria & Alfred

Friptură de antilopă

Table Mountain văzut din port

Podul rabatabil din V&A

Piața Nobel

Biltong

Grădina botanică Kirstenbosch

Cartierul Bo Kaap

Farul și podul rabatabil de la V&A

Maimuțe la parcul World of Birds Wildlife Sanctuary

Conacul de la podgoria Groot Constatia

Viță de vie la Groot Constantia

Hout Bay

Plaja de la Hout Bay

Vărful Lion’s Head văzut de pe drumul de coastă

Închisoarea de pe Robben Island

Colonia de pinguini de la Boulder’s Beach

Boulder’s Beach

Capul Bunei Speranțe

Vedere de pe drumul de coastă Chapman’s Peak

Jan 042017
 

Anul trecut am avut ocazia să ajung de 3 ori în Barcelona, în iunie, septembrie și la început de decembrie. N-am intenționat asta, așa s-a nimerit, spre norocul meu 🙂 Doar prima ieșire a fost plănuită de mine, celelalte mini-vacanțe am mers cu prietenii și cu familia, ei fiind cei care au decis destinația. Prima mea vizită în acest frumos oraș, capitala cosmopolită și plină de viață a Cataloniei, a fost de fapt în iunie 2005. Atunci am plecat la drum cu așteptări mari și n-am fost dezamăgită. M-am simțit extraordinar de bine în acest oraș magic, plin de istorie, de artă, de arhitectură frumoasă, de mâncare delicioasă și de oameni frumoși. Mi-a plăcut atât de mult încât, după cum vedeți, mă reîntorc de câte ori pot.

Barcelona oferă vizitatorilor o grămadă de atracții turistice dar ceea ce o face faimoasă este după părerea mea arta și arhitectura sfărșitului de secol nouăsprezece și început de secol douăzeci, ceea ce spaniolii numesc “modernism catalan”, un stil de artă foarte decorativ, similar cu Art Nouveau. Majoritatea celor care vin să viziteze Barcelona au auzit de Antonio Gaudi și au venit aici ca să-i caute operele. Iar orașul este plin de moștenirea lăsată de Gaudi. Ea include cel mai vizitat obiectiv turistic, bogat ornamentata și faimoasa “Sagrada Familia”, considerată capodopera arhitectului catalan, o biserică neconvențională și originală, încă neterminată; Casa Mila sau La Pedrera, voluptoasa clădire de apartamente, precum și predecesoarea ei, ondulata Casa Battlo, cu balcoanele ei impresionante și coloanele înguste care seamănă cu niște oase, sau fantasticul parc Guell, parcă desprins din poveste, cu casele sale de turtă dulce, cu mosaicurile și băncile în valuri și celebra șopârlă pe care toată lumea vrea să o fotografieze. Și asta nu e tot.

Pe lângă cele menționate până acum, Barcelona are evident și atracții care nu poartă semnătura lui Gaudi. Pentru început mai există și alți arhitecți care au îmbrățisat modernismul, cum ar fi Lluís Domenech i Montaner, arhitectul fabulosului Palau de la Musica Catalana (Palatul Muzicii Catalane). Sau, ca să mergem înapoi în timp, impunătoare catedrală gotică, care cuprinde 28 de capele, un impresionant altar baroc și o curte interioară cu o fântână și niște gâște vii. Catedrala se află în cartierul gotic, un labirint de străduțe înguste, din timpuri medievale, mărginite de clădiri de locuit. Mai există și o grămadă de muzee excelente, printre care Muzeul Național de Artă Catalană, care adăpostește o frumoasă colecție de artă care arată dezvoltarea artei catalane, Muzeul de Istorie al Barcelonei, un sit arheologic subteran, unde putem admira zidurile romane ale vechiului oraș sau Muzeul Picasso cu o colecție de tablouri, desene și schițe ale artistului.

Principalul loc de promenadă al orașului și locul unde toți turiștii ajung mai devreme sau mai târziu se numește Las Ramblas și începe de la Placa de Catalunya, continuând până în port. Ca toate locurile de acest gen, e plină de baruri și restaurante pentru turiști, de artiști ai străzii, de magazine de suveniruri, de chioșcuri de flori, de desenatori de portrete, de statui umane – ninja, mușchetari, roboți sau tot felul de personaje în costume de epocă. Și lista poate continua. Cam pe la jumătatea traseului se găsește Mercat de la Boqueria, cea mai vizitată piață din Barcelona, un loc fremătând de viață, un adevărat deliciu pentru simțuri. E plină cu tarabe pe care sunt etalate o selecție impresionantă de fructe, legume, cărnuri, brânzeturi, produse de patiserie și dulciuri.

Barcelona a fost organizatoarea Jocurilor Olimpice din 1992 și unele dintre clădirile folosite atunci se pot vizita și azi. Orașul e faimos și pentru clubul său de fotbal, FC Barcelona. Dacă ești un împătimit al fotbalului poți vizita Camp Nou, stadionul echipei FC Barcelona precum și muzeul echipei FC Barcelona.

Sunt mult mai multe de văzut în Barcelona decât ce am menționat eu aici. Mai sunt și plajele, și zona portului, dealul Montjuic cu multele sale atracții turistice, parcurile, bisericile vechi, muntele Tibidabo cu al său parc de distracții plus o grămadă de muzee răspândite prin oraș.

După cum am amintit în primul paragraf, Barcelona este capitala Cataloniei, una dintre cele 17 regiuni autonome ale Spaniei. Catalanii au un sentiment foarte puternic al identității culturale, considerându-se diferiți față de restul Spaniei. Pentru vizitator asta înseamnă șansa de a veni în contact cu o moștenire culturală distinctă, moștenire de care catalanii sunt foarte mândrii. Pe multe clădiri din Barcelona se poate vedea steagul catalan, însoțit în unele cazuri de mesaje prin care se cere independența față de Spania. Catalonia are ca limbă oficială și catalana, pe lângă spaniolă. În timpul dictaturii lui Franco, cultura și limba catalană au fost reprimate sever și numai după moartea lui Franco în 1975 a fost posibilă înflorirea acestora. Astăzi toate semnele din oraș sunt în catalană. Dacă știți puțină spaniolă și puțină franceză puteți să vă distrați încercând să înțelegeți catalana scrisă. Catalana vorbită este altă poveste 🙂 De obicei semnele sunt și în spaniolă și în engleză.

Cu ocazia primei mele vizite în 2005 n-am fost foarte impresionată de mâncare. Îmi aduc aminte și acum de prima mea masă în Barcelona, niște cartofi fierți de două zile acoperiți de ketchup. Lucrurile sunt foarte diferite în 2016, mâncarea a fost delicioasă.

Ca în majoritatea orașelor europene, cel mai bun mod de a te deplasa prin oraș este transportul public sau pur și simplu pe jos. Metroul din Barcelona este moderat ca preț, ușor de navigat, rapid, eficient și per total foarte decent. În anumite instanțe și taxiul este o opțiune viabilă – de exemplu dacă poți împărți costul la doi sau trei. Părerea mea însă e că cel mai bun mod de explorare este pe jos.

Barcelona are norocul de a avea o vreme excelentă, fiind acea parte de Europa unde soarele strălucește chiar și iarna. De asemenea, datorită aplasării ei la Marea Mediterană vara pare mai puțin sufocantă decât în majoritatea Spaniei.

Din Barcelona se pot face multe excursii de o zi. Montserrat, Girona, Figures, Sitges, Tarragona, Vilanova i la Geltrú, sunt cu toatele ușor accesibile cu trenul. Tot ce aveți de făcut e să alegeți între plajă, munte sau orășele mici și pitorești.

În concluzie Barcelona e un loc pe care îl recomand tuturor, unde îmi place oricând să mă reîntorc și unde mi-ar plăcea – de ce nu? – chiar să locuiesc câțiva ani.

Câteva fotografii din Barcelona

Parc de la Ciutadella

Cafenele în El Born

Casa Mila (La Pedrera)

Sagrada Familia

Plaja Barceloneta

Statuia homarului Gambrinus

Un afiș care cere independența

Portul Barcelonei

Las Ramblas

O statuie vie deghizată în Gaudi

Placa Reial

Casa Bruno Cuadros, detaliu

Parcul de distracții de pe muntele Tibidabo

Biserica Sfintei Inimi a lui Isus, Tibidabo

Catedrala din Barcelona

Placa de Catalunya

Parcul Guell

Palatul Guell

Palatul Muzicii Catalane

Câteva bunătăți catalane

Dec 262016
 

Au trecut ani buni de când am vizitat un târg de Craciun de pe alte meleaguri. 9 ani ca să fiu mai exactă, de când în decembrie 2007 am avut prilejul să văd într-o excursie cu mașina de la Haga la București târgurile de Crăciun din Luxembourg, Strasbourg și Munchen. De obicei decembrie e luna în care prefer să stau acasă, din mai mult motive. Îmi place Crăciunul în familie, îmi place – pănă la un punct 🙂 – efervescența care cuprinde Bucureștiul înainte de Crăciun și liniștea care se lasă în oraș după ce lumea începe să plece și mulțimile se subțiază. Îmi place cum arată orașul împodobit de Crăciun și întâlnirile cu prietenii cu care n-am reușit să mă văd de prin septembrie, de când lumea s-a reapucat de muncă după vacanța de vară. Anul asta însă, cu următoarea ieșire planificată abia la începutul lui februarie, am decis să înfrunt frigul și mulțimile de pe alte meleaguri și să trag o fugă la Viena să văd faimoasele tărguri de Crăciun. Mărturisesc și că decembrie este luna mea de iarnă favorită, în mare parte datorită sentimentului de sărbătoare care plutește în aer.

Tărgurile de Crăciun din Viena, pentru că vorbim de fapt de mai multe piețe presărate prin oraș, sunt printre cele mai renumite din Europa. Eu am apucat să vizitez doar 6 dintre tărguri. La urma urmei n-am avut decât două zile. Târgurile sunt amplasate în unele dintre cele mai frumoase locuri din Viena, în piețe și în curțile palatelor și pe străduțe pitorești unde atmosfera pare desprinsă din povești. Târgurile de Crăciun sunt o tradiție veche de peste 700 de ani în acest oraș imperial datând de undeva de la sfărșitul secolului al XIII-lea – la o căutare pe web am găsit conform diverselor surse anii 1294, 1296 sau 1298, oricum, undeva pe acolo, când împăratul Albrecht I a hotărât deschiderea unei piețe speciale, care să funcționeze în luna decembrie.

În seara de dinaintea plecării, pe când îmi făceam bagajul, cuprinsă fiind de febra plecării, am aflat cu mâhnire de atentatul de la târgul de Crăciun de la Berlin și asta mi-a umbrit bucuria plecării. Îmi plac târgurile de Crăciun, sunt de părere că ele fac iarna mai suportabilă și nu aș vrea ca tradiția să se stingă din pricina unor oameni a căror dorință e să distrugă și să inspire frică.

Am ajuns la Viena pe la vremea prânzului, în plină fulguială iar după ce m-am cazat și am mâncat un prânz rapid am pornit în explorare prin perdeaua de fulgi molcomi. M-am îndreptat pentru început către târgul de Crăciun de la Palatul Schonbrunn. Nu mă așteptasem însă să fie așa de frig, pentru că mi se părea mai frig decât în București, deși eram echipată în toată regula: manuși, căciulă, geacă groasă. Cănd am ajuns nu era încă foarte aglomerat deși în timpul în care m-am plimbat pe la căsuțele de lemn, locul din fața palatului a început să se umple încet încet cu oameni. Căsuțele erau așezate în cerc în fața intrării în palat iar în mijloc era un brad mare împodobit cu beculețe. În aer plutea un miros puternic de vin fiert. La căsuțele de lemn se vindeau diverse decorațiuni de Crăciun, globuri cu zăpadă, obiecte modelate în ceară sau sculptate în lemn, jucării, obiecte de decorat casa, turtă dulce, nuga, marțipan, ciocolată, castane coapte și cartofi cu brănză și smântână, crenvurști și cârnați, obiecte de artizanat, mănuși, căciuli și o grămadă de alte potențiale cadouri. Din păcate, după vreo oră eram înghețată bocnă așa că am hotărât să caut un loc mai cald ca să mă dezmorțesc.

A doua zi am început turul de forță pe care mi-l propusesem cu o vizită la H&M de unde mi-am achiziționat o căciulă mai serioasă, mănuși noi și niște ciorapi lungi groși. A fost o idee bună, pentru că a doua zi am rezistat mult mai bine la frig și am reușit să mă plimb pe străzi ore în șir, trecând rând pe rând pe la târgurile de Crăciun din Stephansplatz, Maria Theresien Platz, Karlskirche și Museumsquartier și încheindu-mi pelerinajul festiv cu cireașa de pe tort, târgul cel mai mare, amplasat în piața din fața primăriei, Rathausplatz. Vinul fiert m-a ajutat și el să mă mai încâlzesc un pic pe parcursul plimbării. Am păstrat și una dintre căni ca amintire, renunțând să-mi recuperez garanția de 3 euro pe care o plătisem pentru cană. La primărie am ajuns după lăsarea întunericului și chiar lângă o uriașă poartă arcuită, împodobită cu lumânări am zărit două mașini de poliție și vreo șase polițiști, mobilizați pesemne după veștile de la Berlin. Totuși, privindu-i pe cei veniți să se bucure de târgul de Crăciun am observat că lumea era destinsă, că nimeni nu părea speriat de ceea ce se întâmplase cu două zile în urmă, că mulți veniseră cu copiii și că lumea părea hotărâtă să se bucure de vechea tradiție a târgurilor de Crăciun. Am auzit vorbindu-se o grămadă de limbi. Tot aici, pe lângă numeroasele căsuțe de lemn era amenajat și un patinoar și un carusel pentru copii. Așa cum era împodobit cu mii de beculețe și cu clădirea neo-gotică a primăriei în fundal, târgul arăta ca desprins dintr-un basm de iarnă. M-am plimbat pe îndelete, făcând multe poze, savurând mirosurile și atmosfera și făcând căteva cumpărături mărunte. Când în cele din urmă m-am uitat la ceas am văzut că timpul zburase și că era vremea să pornesc spre întâlnirea pe care o plănuisem cu o prietenă. După ce am plecat de la târgul din fața primăriei am mai bătut străzile ceva vreme, făcând poze beculețelor care împodobeau orașul ajungând într-un final și la cina cu prietena mea norocoasă, pentru care Viena este “acasă” de peste 20 de ani.

Cam asta ar fi pe scurt aventura mea vieneză de sfărșit de decembrie. Sper să revin și la anul la târgurile de la Viena (mai am câteva de văzut), sau poate să văd alt târg de Crăciun, din alt oraș înzăpezit.

Jun 222015
 

Într-o postare mai veche am menţionat faptul că am locuit în San Francisco vreme de mulţi ani iar din acest motiv San Francisco şi nordul Californiei sunt pentru mine “acasă”, la fel cum și Bucureștiul va fi întotdeauna “acasă”. Odată cu mutarea în San Francisco la începutul anului 2001, am aflat care este avantajul de a locui într-un oraş turistic respectiv toată familia şi mulţi prieteni se decid brusc să te viziteze 🙂 fie cu treabă (delegaţii, conferinţe) fie pur şi simplu în vacanţă. Aşa am ajuns să revăd o grămadă de prieteni vechi şi tot aşa am ajuns un fel de ghid ad-hoc al San Francisco-ului. “Oraşul de pe malul golfului” (The City by the Bay), poreclă după care este cunoscut San Francisco de către americani, este plin de atracţii turistice mai mari şi mai mici, dintre care unele chiar merită văzute. În plus, după cum spuneam şi într-o postare mai veche, în opinia mea peisajul este ceea ce face locul ăsta special şi de unde i se trage toată faima. Faimoasele străzi din San Francisco, oceanul, golful, ceaţa coborând vălătuci peste oraş. O aşezare favorabilă, între golf şi ocean, datorită căreia ai o privelişte deosebită din aproape orice punct al oraşului.

Înainte de a porni la pas prin San Francisco vreau să spun căteva cuvinte despre vreme. Deşi clima este relativ blândă cele mai bune luni pentru vizitat San Francisco sunt în opinia mea mai-iunie şi septembrie-octombrie. Majoritatea turiştilor vin în San Francisco în iulie şi august, aşteptându-se să găsească aici “însorita Californie”. Ea există, dacă ieşiţi din oraş şi mergeţi un pic la sud dar San Francisco este un microclimat bântuit vara de ceaţă şi de vânt, întotdeauna imprevizibil. Datorită aşezării oraşului pe o peninsulă, între Pacificul rece şi golful San Francisco, vara aduce cu ea ceaţă şi frig. În general cu cât e mai cald în centrul Californiei cu atât e mai frig în San Francisco. Temperatura maximă medie pentru luna iulie este în jur de 19 grade Celsius în timp ce de exemplu, în Redwood City, la numai 40 de kilometri sud de San Francisco, temperatura maximă medie pentru iulie este în jur de 27 grade Celsius. Apartamentul în care am locuit în San Francisco nu avea aer condiţionat pentru că nu era nevoie. În schimb stăteam cu căldura pornită mai tot timpul anului iar vreo 4-5 zile pe an când venea “valul de căldură” în San Francisco, adică temperaturi de 25 grade Celsius, dormeam cu geamurile deschise. În fiecare vară vedeam grupuri de vizitatori tremurând de mama focului la vreun colţ de stradă, aşteptând autobuzul turistic. Un pulovărul e o necesitate pentru a petrece vara în mod plăcut în San Francisco, mai ales atunci când activiţătile plănuite pentru zi au loc în preajma oceanului. Iarna nu e atât de brutală în San Francisco ca în România, temperaturile în general necoborând sub 5 grade Celsius, dar iarna vine cu foarte multă ploaie care nu e chiar ideală pentru o vacanţă.

Şi acum, să pornim la pas prin San Francisco. Orice tur al oraşului trebuie să includă cel mai recunoscut simbol al acestuia și anume podul Golden Gate. Lung de aproape 2.7 kilometri, podul leagă San Francisco de Marin County (county s-ar traduce probabil cel mai corect prin district, el fiind o unitate administrativă mai mică decât un stat), fiind construit peste strâmptoarea Golden Gate (de aici şi numele). E făcut din oţel şi a fost inaugurat în 1937. Înainte de construirea lui, legătura dintre San Francisco şi Marin Country se făcea cu feribotul. Multă vreme s-a considerat imposibilă construirea unui pod peste Golden Gate, din pricina distanţei mari, a curenţilor turbionari, a adâncimii strâmtorii şi a vânturilor puternice. Inginer șef al construcției a fost Joseph Strauss. Pe ambele marginii ale podului sunt pasarele, una dintre ele fiind deschisă pentru pietoni şi bicicliști, cealaltă numai pentru bicicliști. La ambele capete ale podului sunt puncte de belvedere și merită să te oprești la amândouă în opinia mea. La pod se poate ajunge şi cu autobuzul. Într-o zi cu soare priveliştea este de neuitat, cu golful San Francisco, insula Alcatraz şi oraşul de o parte şi Pacificul de cealaltă. Dar nici când e ceaţă priveliştea nu e de lepădat. De obicei îmi place să opresc la unul dintre cele două capete ale podului şi să merg pe pod până la mijloc unde poţi atinge cu mâna cablul care coboară. La capătul podului dinspre San Francisco se găseşte o impresionantă secţiune prin cablul principal, alcătuit din 27572 de sârme. După ce aţi trecut podul vă puteţi intoarce pe la ieşirea Alexander şi să urcati sus pe deal pentru alte privelişti de poveste ale podului şi ale oraşului.

Al doilea cel mai vizitat punct de atracţie al San Francisco-ului este Fisherman’s Wharf (cheiul sau docul pescarului) cunoscut şi sub numele de Pier 39 (cheiul numărul 39). În opinia mea Fisherman’s Wharf, cu atmosfera lui de carnaval e ceea ce în engleză poartă numele de “tourist trap”, care cred că s-ar traduce cel mai bine prin “capcană turistică”. Adică un loc care a fost construit special pentru a atrage turiştii şi mai ales banii din portofelele lor. În general capcanele turistice sunt locuri care oferă servicii, diverse feluri de distracţie, suveniruri şi alte produse care pot fi cumpărate de turişti. Dar, dacă tot aţi bătut drumul până în San Francisco, trebuie să vedeţi şi Fisherman’s Wharf. De aici pleacă feriboturile pentru Alcatraz sau pentru excursii prin golf şi tot aici se găsesc trei instituții care sunt în general privite drept capcane turistice: Muzeul Ripley Believe It or Not! în care se pot vedea tot felul de ciudăţenii, un muzeu de ceară şi restaurantul Rainforest Cafe. Plus o mulțime de magazine de suveniruri de unde se poate cumpăra tot ce vrei şi ce nu vrei, de la stickere auto la căni şi şosete cu inscripţiile “Mi-am lăsat inima în San Francisco” sau “Am evadat din Alcatraz”. Tot la Fisherman’s Wharf se găsesc şi o grămadă de restaurante şi standuri cu mâncare, multe specializate în fructe de mare. Unele dintre restaurante au ferestrele către golf si odată cu masa ai parte şi de o privelişte deosebită. O avertizare, cheiul este de obicei foarte aglomerat şi recunoscut ca unul dintre locurile preferate pentru şterpelit portofelele. Ca in toate locurile de acest gen, aici se găsesc şi artişti ai străzii, fiecare cu numărul său. Din păcate unul din cei mai cunoscuţi, faimosul “om cu tufiş” nu mai sperie turiştii. Unul din lucrurile deosebite de la Fisherman’s Wharf şi pentru care clar merită să-l vizitaţi e colonia de lei de mare. Leii de mare au început să se aşeze aici la scurtă vreme după cutremurul din 1989 iar numărul lor variază în funcţie de anotimp. Sunt foarte zgomotoşi şi miros puternic, dar e interesant să-i priveşti.

Mă opresc aici, dar voi reveni…

Podul Golden Gate

Secţiune prin cablul principal

Pasarela pietonală

Vedere dinspre San Francisco

Unul dintre turnuri

Încercări artistice

Podul şi oraşul văzute dinspre Marin County

San Francisco văzut de la punctul de belvedere din Marin County

Leii de mare de la Pier 39

Bărci ancorate la Fisherman’s Wharf

Alcatraz văzut de pe Pier 39

Fisherman’s Wharf

Apr 302014
 

Și încă câteva fotografii din Viena, în completarea postării anterioare

Muzeul Leopold

Şniţel vienez

Clădirea Operei

Gustav Klimt, “Moartea şi viaţa”, Muzeul Leopold

Egon Schiele, “Autoportret cu fructe lampion”, Muzeul Leopold

Muzeul de Istorie a Artei (în germană Kunsthistorisches Museum)

Muzeul de Istorie a Artei (în germană Kunsthistorisches Museum)

Faţada Muzeului de Istorie a Artei (în germană Kunsthistorisches Museum)

Eu şi Mozart 🙂

Palatul de expoziţii al mişcării Secesiunea Vieneză

Cafea vieneză, tare bună

Cafe Central

Vedere de pe Catedrala Sf. Ştefan

Apr 272014
 

Mi-a luat ceva timp până am ajuns să văd Viena. Deși prima mea ieșire din țară a fost la sfârșitul lui 1996 am ajuns în capitala Austriei abia în 2009, treisprezece ani mai târziu. Un fapt puțin neobișnuit pentru un călător (sau mai bine zis o călătoare) român(că), Viena fiind pentru mulți români prima destinație internațională (în caz că interesează pe cineva, prima mea ieșire din țară a fost … New Jersey 🙂 ) Când am ajuns la Viena am fost uimită când de la hotel ni s-au dat spre consultare hărți și ghiduri turistice în limba română, un lucru care nu mi s-a mai întâmplat nicăieri în călătorii. Se pare că vienezii s-au prins de invazia turiștilor români.

Fostă capitală a Imperiului Austro-Ungar, unul dintre cele mai mari și mai longevive imperii din istoria continentului european, Viena a fost construită să impresioneze. Bulevarde late, palate impresionante, piețe largi, totul e construit pe scară mare. Dar în ciuda acestor urme ale unui trecut glorios, atmosfera este una de liniște și calm, ca și cum bătrâna Vienă a lăsat istoria să i-o ia înainte iar rolul său de centru al unei mari puteri a încetat. Viena aproape că nu se simte ca o capitală, cu toată agitația, energia, animația și zgomotul pe care le presupune un astfel de titlu, nimic din ritmul de viață rapid al celorlalte capitale pe care le-am vizitat. În schimb atmosfera Vienei e una relaxată, de pace și tihnă. Istoria nu se mai scrie la Viena, dar asta pare să nu-i deranjeze deloc pe locuitorii orașului.

Una dintre plăcerile călătoritului este că absorbim câteodată frumusețea unui loc fără să ne dăm seama, și dintr-o dată ne simțim copleșiti iar asta mi s-a întâmplat mie în Viena. La sfârșitul primei zile în oraș mi-am dat seama brusc că Viena m-a prins și că îmi va face plăcere să o revăd ori de câte ori mi se va ivi ocazia. Că voi fi mereu vrăjită de manierele de “veche Europă” și de obiceiul vienez de a privi lumea de la o masă de cafenea, având în față o cafea bună și o prăjitură delicioasă.

După cum e de așteptat, grație trecutului său glorios, sunt multe de văzut in Viena, orașul fiind vreme de multe secole locul unde s-au adunat artiști, muzicieni, interpreți, tot ceea ce avea Europa mai bun de oferit în materie de artă. La tot pasul întâlnești muzee, galerii, palate, clădiri istorice, biserici frumoase iar în toate acestea se găsește un incredibil patrimoniu cultural care include toate formele de manifestare artistică: arhitectură, pictură, sculptură și mai presus de toate muzică. N-am avut încă ocazia să merg la un concert în Viena, dar orașul pare să respire muzică clasică prin toți porii. O lungă listă de compozitori, soliști, orchestre și dirijori au locuit, creat și concertat în Viena, printre ei Mozart, Johann Strauss, Haydn, Beethoven și Schubert. În Viena se găsesc multe săli de concerte și teatre, două clădiri de operă și un muzeu al muzicii iar pe lângă toate acestea se pot vizita și casele în care au locuit unii dintre cei mai faimoși muzicieni vienezi.

Orașul e ușor de descoperit, transportul public fiind unul dintre cele mai bune din lume: curat, eficient, cu curse frecvente, destul de rar aglomerat și nu foarte scump. Metroul vienez acoperă bine orașul iar în fiecare stație se găsesc hărți care fac orientarea ușoară. Trebuie doar să nu uitați să ștampilați biletul la intrarea pe peron, pentru că riscați să platiți amendă, controalele fiind dese.

Chiar dacă vienezii nu sunt printre cei mai prietenoși oameni, în experiența mea sunt foarte politicoși și săritori, gata să ofere ajutor dacă este nevoie.

Altă surpriză plăcută pe care am avut-o în Viena a fost mâncarea. Nu știu de ce, dar nu mă așteptam să mănânc atât de bine în Viena. Mâncarea vieneză e simplă și gustoasă, fără mari pretenții dar delicioasă. A ajutat că sunt mare amatoare de schnitzel – care în Viena e musai din carne de vacă, o bucată foarte subțire și foarte întinsă, având alături o salată de cartofi rece. După cum am menționat mai sus, orașul e faimos pentru cafenele, cafeaua fiind foarte bună iar prăjiturile care o însoțesc bune de te lingi pe degete. Găsești cafenele aproape la fiecare colț de stradă, multe din ele având și mese afară, ele fiind loc de întâlnire sau pur și simplu de relaxare ideal. Cafeaua vine întotdeauna însoțită de un pahar de apă rece. La unele dintre cafenele chelnerii au “uniformă” la altele ținuta e neoficială. Chiar dacă nu sunteți băutori de cafea așa ca mine, trebuie neapărat să încercați prăjiturile.

În concluzie Viena e un oraș care merită văzut pe îndelete. Orice vizită e un prilej bun de a te bucura de atracțiile turistice și de nenumăratele opere de artă pe care le oferă capitala Austriei. Eu una o să mă reîntorc cu plăcere ori de câte ori voi avea ocazia.

Pro și contra

Pro: Viena e un oraș plăcut, plin de locuri istorice, de muzee, de muzică, cu un transport public excelent și mâncare bună.
Contra: E relativ scump și poate un pic cam liniștit pentru iubitorii de senzații urbane extreme 🙂
Trăgând linie: Arhitectură frumoasă, atmosferă plăcută, mâncare delicioasă, o cafea excelentă și cele mai bune prăjituri

Câteva fotografii din Viena

Statuia împărătesei Maria Teresa

Strada Graben

Parlamentul austriac

Catedrala Sf. Ștefan

Pauză de bere

Casa Hundertwasser

Marea roată de la parcul de distracții Prater

Vedere din roată

Specialitatea casei Tafelspitz, restaurantul Plachutta

Intrarea în palatul Hofburg

Cai vienezi 🙂

Strudel de mere cu înghețată

Glorieta de la palatul Schonbrunn

Palatul Schonbrunn

Casa palmierului Schonbrunn