Au trecut ani buni de când am vizitat un târg de Craciun de pe alte meleaguri. 9 ani ca să fiu mai exactă, de când în decembrie 2007 am avut prilejul să văd într-o excursie cu mașina de la Haga la București târgurile de Crăciun din Luxembourg, Strasbourg și Munchen. De obicei decembrie e luna în care prefer să stau acasă, din mai mult motive. Îmi place Crăciunul în familie, îmi place – pănă la un punct 🙂 – efervescența care cuprinde Bucureștiul înainte de Crăciun și liniștea care se lasă în oraș după ce lumea începe să plece și mulțimile se subțiază. Îmi place cum arată orașul împodobit de Crăciun și întâlnirile cu prietenii cu care n-am reușit să mă văd de prin septembrie, de când lumea s-a reapucat de muncă după vacanța de vară. Anul asta însă, cu următoarea ieșire planificată abia la începutul lui februarie, am decis să înfrunt frigul și mulțimile de pe alte meleaguri și să trag o fugă la Viena să văd faimoasele tărguri de Crăciun. Mărturisesc și că decembrie este luna mea de iarnă favorită, în mare parte datorită sentimentului de sărbătoare care plutește în aer.
Tărgurile de Crăciun din Viena, pentru că vorbim de fapt de mai multe piețe presărate prin oraș, sunt printre cele mai renumite din Europa. Eu am apucat să vizitez doar 6 dintre tărguri. La urma urmei n-am avut decât două zile. Târgurile sunt amplasate în unele dintre cele mai frumoase locuri din Viena, în piețe și în curțile palatelor și pe străduțe pitorești unde atmosfera pare desprinsă din povești. Târgurile de Crăciun sunt o tradiție veche de peste 700 de ani în acest oraș imperial datând de undeva de la sfărșitul secolului al XIII-lea – la o căutare pe web am găsit conform diverselor surse anii 1294, 1296 sau 1298, oricum, undeva pe acolo, când împăratul Albrecht I a hotărât deschiderea unei piețe speciale, care să funcționeze în luna decembrie.
În seara de dinaintea plecării, pe când îmi făceam bagajul, cuprinsă fiind de febra plecării, am aflat cu mâhnire de atentatul de la târgul de Crăciun de la Berlin și asta mi-a umbrit bucuria plecării. Îmi plac târgurile de Crăciun, sunt de părere că ele fac iarna mai suportabilă și nu aș vrea ca tradiția să se stingă din pricina unor oameni a căror dorință e să distrugă și să inspire frică.
Am ajuns la Viena pe la vremea prânzului, în plină fulguială iar după ce m-am cazat și am mâncat un prânz rapid am pornit în explorare prin perdeaua de fulgi molcomi. M-am îndreptat pentru început către târgul de Crăciun de la Palatul Schonbrunn. Nu mă așteptasem însă să fie așa de frig, pentru că mi se părea mai frig decât în București, deși eram echipată în toată regula: manuși, căciulă, geacă groasă. Cănd am ajuns nu era încă foarte aglomerat deși în timpul în care m-am plimbat pe la căsuțele de lemn, locul din fața palatului a început să se umple încet încet cu oameni. Căsuțele erau așezate în cerc în fața intrării în palat iar în mijloc era un brad mare împodobit cu beculețe. În aer plutea un miros puternic de vin fiert. La căsuțele de lemn se vindeau diverse decorațiuni de Crăciun, globuri cu zăpadă, obiecte modelate în ceară sau sculptate în lemn, jucării, obiecte de decorat casa, turtă dulce, nuga, marțipan, ciocolată, castane coapte și cartofi cu brănză și smântână, crenvurști și cârnați, obiecte de artizanat, mănuși, căciuli și o grămadă de alte potențiale cadouri. Din păcate, după vreo oră eram înghețată bocnă așa că am hotărât să caut un loc mai cald ca să mă dezmorțesc.
A doua zi am început turul de forță pe care mi-l propusesem cu o vizită la H&M de unde mi-am achiziționat o căciulă mai serioasă, mănuși noi și niște ciorapi lungi groși. A fost o idee bună, pentru că a doua zi am rezistat mult mai bine la frig și am reușit să mă plimb pe străzi ore în șir, trecând rând pe rând pe la târgurile de Crăciun din Stephansplatz, Maria Theresien Platz, Karlskirche și Museumsquartier și încheindu-mi pelerinajul festiv cu cireașa de pe tort, târgul cel mai mare, amplasat în piața din fața primăriei, Rathausplatz. Vinul fiert m-a ajutat și el să mă mai încâlzesc un pic pe parcursul plimbării. Am păstrat și una dintre căni ca amintire, renunțând să-mi recuperez garanția de 3 euro pe care o plătisem pentru cană. La primărie am ajuns după lăsarea întunericului și chiar lângă o uriașă poartă arcuită, împodobită cu lumânări am zărit două mașini de poliție și vreo șase polițiști, mobilizați pesemne după veștile de la Berlin. Totuși, privindu-i pe cei veniți să se bucure de târgul de Crăciun am observat că lumea era destinsă, că nimeni nu părea speriat de ceea ce se întâmplase cu două zile în urmă, că mulți veniseră cu copiii și că lumea părea hotărâtă să se bucure de vechea tradiție a târgurilor de Crăciun. Am auzit vorbindu-se o grămadă de limbi. Tot aici, pe lângă numeroasele căsuțe de lemn era amenajat și un patinoar și un carusel pentru copii. Așa cum era împodobit cu mii de beculețe și cu clădirea neo-gotică a primăriei în fundal, târgul arăta ca desprins dintr-un basm de iarnă. M-am plimbat pe îndelete, făcând multe poze, savurând mirosurile și atmosfera și făcând căteva cumpărături mărunte. Când în cele din urmă m-am uitat la ceas am văzut că timpul zburase și că era vremea să pornesc spre întâlnirea pe care o plănuisem cu o prietenă. După ce am plecat de la târgul din fața primăriei am mai bătut străzile ceva vreme, făcând poze beculețelor care împodobeau orașul ajungând într-un final și la cina cu prietena mea norocoasă, pentru care Viena este “acasă” de peste 20 de ani.
Cam asta ar fi pe scurt aventura mea vieneză de sfărșit de decembrie. Sper să revin și la anul la târgurile de la Viena (mai am câteva de văzut), sau poate să văd alt târg de Crăciun, din alt oraș înzăpezit.
