Apr 272014
 

Mi-a luat ceva timp până am ajuns să văd Viena. Deși prima mea ieșire din țară a fost la sfârșitul lui 1996 am ajuns în capitala Austriei abia în 2009, treisprezece ani mai târziu. Un fapt puțin neobișnuit pentru un călător (sau mai bine zis o călătoare) român(că), Viena fiind pentru mulți români prima destinație internațională (în caz că interesează pe cineva, prima mea ieșire din țară a fost … New Jersey 🙂 ) Când am ajuns la Viena am fost uimită când de la hotel ni s-au dat spre consultare hărți și ghiduri turistice în limba română, un lucru care nu mi s-a mai întâmplat nicăieri în călătorii. Se pare că vienezii s-au prins de invazia turiștilor români.

Fostă capitală a Imperiului Austro-Ungar, unul dintre cele mai mari și mai longevive imperii din istoria continentului european, Viena a fost construită să impresioneze. Bulevarde late, palate impresionante, piețe largi, totul e construit pe scară mare. Dar în ciuda acestor urme ale unui trecut glorios, atmosfera este una de liniște și calm, ca și cum bătrâna Vienă a lăsat istoria să i-o ia înainte iar rolul său de centru al unei mari puteri a încetat. Viena aproape că nu se simte ca o capitală, cu toată agitația, energia, animația și zgomotul pe care le presupune un astfel de titlu, nimic din ritmul de viață rapid al celorlalte capitale pe care le-am vizitat. În schimb atmosfera Vienei e una relaxată, de pace și tihnă. Istoria nu se mai scrie la Viena, dar asta pare să nu-i deranjeze deloc pe locuitorii orașului.

Una dintre plăcerile călătoritului este că absorbim câteodată frumusețea unui loc fără să ne dăm seama, și dintr-o dată ne simțim copleșiti iar asta mi s-a întâmplat mie în Viena. La sfârșitul primei zile în oraș mi-am dat seama brusc că Viena m-a prins și că îmi va face plăcere să o revăd ori de câte ori mi se va ivi ocazia. Că voi fi mereu vrăjită de manierele de “veche Europă” și de obiceiul vienez de a privi lumea de la o masă de cafenea, având în față o cafea bună și o prăjitură delicioasă.

După cum e de așteptat, grație trecutului său glorios, sunt multe de văzut in Viena, orașul fiind vreme de multe secole locul unde s-au adunat artiști, muzicieni, interpreți, tot ceea ce avea Europa mai bun de oferit în materie de artă. La tot pasul întâlnești muzee, galerii, palate, clădiri istorice, biserici frumoase iar în toate acestea se găsește un incredibil patrimoniu cultural care include toate formele de manifestare artistică: arhitectură, pictură, sculptură și mai presus de toate muzică. N-am avut încă ocazia să merg la un concert în Viena, dar orașul pare să respire muzică clasică prin toți porii. O lungă listă de compozitori, soliști, orchestre și dirijori au locuit, creat și concertat în Viena, printre ei Mozart, Johann Strauss, Haydn, Beethoven și Schubert. În Viena se găsesc multe săli de concerte și teatre, două clădiri de operă și un muzeu al muzicii iar pe lângă toate acestea se pot vizita și casele în care au locuit unii dintre cei mai faimoși muzicieni vienezi.

Orașul e ușor de descoperit, transportul public fiind unul dintre cele mai bune din lume: curat, eficient, cu curse frecvente, destul de rar aglomerat și nu foarte scump. Metroul vienez acoperă bine orașul iar în fiecare stație se găsesc hărți care fac orientarea ușoară. Trebuie doar să nu uitați să ștampilați biletul la intrarea pe peron, pentru că riscați să platiți amendă, controalele fiind dese.

Chiar dacă vienezii nu sunt printre cei mai prietenoși oameni, în experiența mea sunt foarte politicoși și săritori, gata să ofere ajutor dacă este nevoie.

Altă surpriză plăcută pe care am avut-o în Viena a fost mâncarea. Nu știu de ce, dar nu mă așteptam să mănânc atât de bine în Viena. Mâncarea vieneză e simplă și gustoasă, fără mari pretenții dar delicioasă. A ajutat că sunt mare amatoare de schnitzel – care în Viena e musai din carne de vacă, o bucată foarte subțire și foarte întinsă, având alături o salată de cartofi rece. După cum am menționat mai sus, orașul e faimos pentru cafenele, cafeaua fiind foarte bună iar prăjiturile care o însoțesc bune de te lingi pe degete. Găsești cafenele aproape la fiecare colț de stradă, multe din ele având și mese afară, ele fiind loc de întâlnire sau pur și simplu de relaxare ideal. Cafeaua vine întotdeauna însoțită de un pahar de apă rece. La unele dintre cafenele chelnerii au “uniformă” la altele ținuta e neoficială. Chiar dacă nu sunteți băutori de cafea așa ca mine, trebuie neapărat să încercați prăjiturile.

În concluzie Viena e un oraș care merită văzut pe îndelete. Orice vizită e un prilej bun de a te bucura de atracțiile turistice și de nenumăratele opere de artă pe care le oferă capitala Austriei. Eu una o să mă reîntorc cu plăcere ori de câte ori voi avea ocazia.

Pro și contra

Pro: Viena e un oraș plăcut, plin de locuri istorice, de muzee, de muzică, cu un transport public excelent și mâncare bună.
Contra: E relativ scump și poate un pic cam liniștit pentru iubitorii de senzații urbane extreme 🙂
Trăgând linie: Arhitectură frumoasă, atmosferă plăcută, mâncare delicioasă, o cafea excelentă și cele mai bune prăjituri

Câteva fotografii din Viena

Statuia împărătesei Maria Teresa

Strada Graben

Parlamentul austriac

Catedrala Sf. Ștefan

Pauză de bere

Casa Hundertwasser

Marea roată de la parcul de distracții Prater

Vedere din roată

Specialitatea casei Tafelspitz, restaurantul Plachutta

Intrarea în palatul Hofburg

Cai vienezi 🙂

Strudel de mere cu înghețată

Glorieta de la palatul Schonbrunn

Palatul Schonbrunn

Casa palmierului Schonbrunn

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>