Andreea

Ziua 3
Excursie la Blue Mountains (Munţii Albaştri)

E dimineaţa celei de-a treia zi a vacanţei noastre în Australia. Afară plouă mărunt în timp ce noi stăm pe locurile din spate ale unui microbuz cu destinaţia Blue Mountains. Sydney pare pustiu, şi pe bună dreptate: e opt dimineaţa într-o zi de sâmbătă. În microbuz, în afară de noi, mai sunt încă 13 călători (3 din Hong Kong, 2 din Marea Britanie, 2 fete tinere din Noua Zeelandă, 5 Canadieni şi un neamţ) şi cu toţii ascultăm poveştile lui Mark, ghidul nostru pe ziua respectivă. În general nu mă dau în vânt după excursiile organizate dar de data asta, cu numai câteva zile de explorat Sydney şî împrejurimile, am decis să fac o excepţie. Înainte de plecarea din Bucureşti am studiat un pic pe Internet ofertele de excursii şi am decis să merg pe mâna unei companii numită Activity Tours. Excursia de o zi costă AU$92 şi include taxele de intrare la parcul zoologic Featherdale şi în parcul naţional Blue Mountains, o croazieră pe râu şi un suvenir koala (de care sincer mă puteam lipsi 🙂 )

Microbuzul rulează pe Harbour Bridge în timp ce Mark ne spune poveşti despre istoria Australiei şi a Munţilor Albaştri. “Poate cineva să ghicească ce animal care nu este indigen continentului are cea mai mare populaţie din lume în Australia?” Fiecare îşi dă cu părerea, poate e vorba de iepuri mă gândesc eu. Nu ghicesc, dar obţin un hohot de râs din partea lui Mark. Răspunsul este cămila, chiar n-aveam şanse să ghicesc. Cămilele au fost importate în Australia în secolul 19 pentru a fi folosite la colonizarea vestului şi centrului continentului. În secolul 20 ele au devenit de prisos din cauza introducerii transportului motorizat drept care li s-a dat drumul în sălbăticie unde s-au înmulţit, clima fiindu-le pe plac, iar acum se estimează că în Australia se găsesc peste 1 milion de exemplare, cu capabilitatea de a-şi dubla numărul la fiecare nouă ani. Şi uite aşa se face că Australia are cea mai mare populaţie de cămile sălbatice din lume şi singurele exemplare de dromaderi sălbatici din lume. Australienii exportă cămile vii in Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Brunei şi Malaezia unde carnea de cămilă este considerată o delicatesă. Mai exportă cămilele şi ca animale de prăsilă pentru crescătorii de cămile de curse şi pentru a fi folosite ca atracţii turistice în locuri precum Statele Unite. După cămile urmează o poveste despre caii sălbatici şi din nou o lecţie de istorie. Suburbiile Sydney-ului seamănă foarte mult cu suburbiile californiene. Case joase, pe un singur nivel, cu verandă şi o mică grădină neîngrădită în faţa casei. Cineva întreabă dacă vom putea vedea ceva pe vremea urâtă de afară. Cea mai rea alternativă zice Mark ar fi să nu avem vizibilitate. Dar asta se întâmplă rar, aveţi încredere în mine, merg la Blue Mountains de 9 ani şi foarte rar e ceaţă. Şi totuşi afară e ceaţă, fie ziua e una foarte specială, fie Mark ne minte ca să ne simţim bine.

Ca să rezum câteva din poveştile ghidului, Australia a fost pentru prima oară descoperită de navigatorul olandez Willem Janszoon, care a cartografiat coasta vestică şi nordică a continentului în 1606. El a fost urmat de James Cook care în 1770 cartografiază coasta de est Australiei pe care o numeşte New South Wales şi o revendică în numele coroanei britanice care decide că noile teritorii să fie folosite pentru întemeierea unei colonii penitenciare. Prima tranşă de deţinuţi ajunge în Australia pe 26 ianuarie 1788, dată care marchează ziua naţională a Australiei. Ideea era ca noua comunitate să se descurce din resursele proprii, fiind la mare distanţă de “lumea dezlănţuită” dar la început ei vor fi dependenţi de proviziile trimise din Anglia. Blue Mountains, destinaţia noastră aflată la vreo 50 de kilometri vest de Sydney a fost locuită de aborigeni, ale căror urme se găsesc în multe locuri din zonă. După multe încercări nereuşite, europenii au izbutit să traverseze Blue Mountains pentru prima oară în 1813.

Prima oprire din zi este la Featherdale, un parc zoologic unde vom putea vedea şi hrăni animale native Australiei. Koala sunt ţinuţi în nişte împrejmuiri fără bare sau paravane drept care e foarte uşor să-i vezi şi să-i fotografiezi. Există şi un koala “expus”, pe care turiştii îl pot atinge şi cu care se pot poza. Din păcate noi am ajuns la parc în acelaşi timp cu un autocar din cele mari, plin de turişti, drept care coada la koala era măricică. După vreo 10 minute la coadă am ajuns şi eu să ating simpaticul animal şi am fost mirată de cât de sârmoasă îi e blana. Aş zice că se simte cam la fel ca blana de oaie. Următoarea oprire e un ţarc uriaş unde se găsesc de-a valma wallabies (canguri de mărime mică), canguri şi păsări emu pe care poţi să-i hrăneşti cu nişte mâncare care se poate cumpăra chiar la intrarea în ţarc. Animalele păreau obişnuite cu turiştii şi aratau cât se poate de sănătoase (mi se pare tare deprimant să vezi o grădină zoologică unde animalele par bolnave). Am petrecut o grămadă de timp în ţarc dând de mâncare animalelor, lăsând numai 15 minute pentru restul parcului, în care am mai apucat să vedem pinguini, wombati, cazuari, câini dingo, un crocodil şi un diavol tasmanian aflat la ora mesei. După vreo oră petrecută în parc ne-am îmbarcat din nou microbuz şi am pornit spre următoarea destinaţie.

Va urma …