Monument Valley, Utah, SUA, august 2004
Jul 212010
Andreea
Jul 202010
Mar 182010
Una dintre părţile bune ale faptului că nu m-am adaptat încă la fusul orar şi că mă scol zilnic la 6 dimineaţa e că prind răsăritul soarelui peste golful San Francisco.
Mar 162010
Înapoi în San Francisco într-o excursie de două săptămâni. Azi ne reunim cu prieteni din România şi peste două zile vom pleca într-o excursie la Las Vegas, Grand Canyon şi un pic de Los Angeles pe drumul de întoarcere. Vom avea un program destul de strâns, dar atâta vreme cât călătoresc nu-mi pasă, chiar dacă e vorba de locuri în care am mai fost.
San Francisco, oraşul meu de pe malul golfului. Încă mă simt aici ca acasă, deşi nu mai locuiesc în California de ceva vreme. Cum mă dau jos din avion simt un miros familiar, un amestec de apă sărată şi plante locale. Ca să fiu sinceră, San Francisco-ul nu mi-a plăcut de la prima vedere. Nu mi-a plăcut nu pentru ceea ce este ci pentru ceea ce nu era. Nu era New York, oraşul în care visam să locuiesc pe când eram la studii de master la Rutgers, în New Jersey. Dar n-a fost să fie. După terminarea masterului Cristi a primit o ofertă în California şi ne-am mutat în San Francisco. Oraşul mi s-a părut prea liniştit pentru gustul meu, prea provincial, iar pentru că adăugam încă 4000 de kilometrii între mine şi România am avut sentimentul de a fi la capătul pământului. Mulţi dintre colegii mei americani mi-au împărtăşit credinţa lor cum că San Francisco ar fi oraşul cel mai european din SUA, dar mie mi se părea străin şi nefamiliar, un oraş californian prin excelenţă. Oraşul unde nu ninge niciodată, unde poţi admira oceanul, dar nu şi înota în el. Oraşul în care în august e frig şi ceaţă şi unde palmierii cresc alături de brazi. Oraşul cu cel mai mare procent din SUA de familii în care ambii membri au acelaşi sex. Sau, o statistică ceva mai tristă, oraşul cu cel mai mare număr de homeless (persoane fără adăpost şi care trăiesc pe stradă) din America. Am început munca la numai o săptămână după ce m-am mutat în California, drept pentru care n-am avut timp să explorez oraşul prea mult. Pur şi simplu am început să trăiesc în San Francisco şi l-am descoperit încetul cu încetul. După vreun an de zile am realizat că mă simţeam acasă în San Francisco de ceva vreme.
Pagina despre San Francisco de la wikipedia menţionează turismul ca sursa numărul unu de venituri a oraşului. Nu e de mirare, având în vedere că San Francisco a fost imortalizat în numeroase cărţi, filme şi cântece. San Francisco are câteva atracţii turistice pe care toţi vizitatorii le bifează, dar în opinia mea peisajul este ceea ce face locul ăsta special şi de unde i se trage toată faima. Faimoasele străzi din San Francisco, oceanul, golful, ceaţa coborând vălătuci peste oraş. O aşezare favorabilă, între golf şi ocean, datorită căreia ai o privelişte deosebită din aproape orice punct al oraşului.
Oct 082009
De la o vreme Cristi mă tot ceartă că am lăsat blogul asta să moară. Ca să fiu sinceră, am intenţionat să scriu mai multe impresii despre excursia la Paris şi despre o vacanţă la Viena pe care am făcut-o la început de septembrie, dar n-am găsit timp din cauză că m-am apucat de un proiect nou care îmi ocupă o grămadă de timp. Într-un fel, ideea noului proiect mi-a venit la Paris, deci Parisul e de vină că am stat departe de blogul de călătorie atât de multă vreme. Glumesc. În fine, uite şi povestea noului proiect. În timp ce mă pregăteam pentru o excursie la Paris, am dat peste un blog interesant: Paris Daily Photo. Eric, autorul blogului, un “parizian prietenos”, după cum se prezintă singur, postează zilnic o poză din Paris, însoţită de un mic comentariu. Extinzându-mi căutarea, am găsit o mulţime de bloguri care făceau acelaşi lucru pentru diferite oraşe (mari sau mici) ale lumii. Unele dintre bloguri sunt înca active, altele nu. De aici mi-a venit ideea să creez un blog de imagini zilnice din Bucureşti, oraşul în care m-am născut şi unde locuiesc în prezent. Am împărtăşit ideea câtorva prieteni şi am obţinut diverse reacţii, cea mai comună fiind întrebarea dacă eu cred că cineva va fi interesat de acest proiect. Speram din toată inima că blogul îşi va găsi cititorii, iar în cel mai rău caz mă voi alege cu o colecţie de poze din Bucureşti iar cunoştinţele mele despre oraş se vor îmbunătăţi. Aşa a apărut Bucharest Daily Photo. Blogul are deja peste două luni de la lansare şi a ajuns la vreo 50 de cititori pe zi la fiecare versiune a blogului (engleză şi română). După cum ziceam, blogul cel nou îmi mănâncă ceva timp pentru că am descoperit că nu e uşor să postezi în fiecare zi o poză nouă însoţită de comentariul aferent. Dar la momentul asta sunt încă entuziasmată de proiect, aşa că muncesc la el cu plăcere.
Jul 222009
La începutul lunii iulie am plecat la Paris într-o vacanţă de 6 zile. Am mai fost la Paris de două ori (în vara lui 1999 şi în decembrie 2004), asta dacă nu adaug la numărătoare şi cele 7 ore petrecute în Paris vara trecută, când am avut o escală în zborul de la San Francisco la Bucureşti. Având 7 ore de aşteptat între avioane, am luat RER-ul până la St. Michel, ne-am proptit într-o terasă pentru bere (Cristi) şi cafea (eu) după care ne-am plimbat prin grădina Luxembourg până s-a făcut ora de întors la aeroport ca să prindem zborul spre Bucureşti. Într-un fel, Parisul a fost prima mea excursie, cea care mi-a deschis apetitul pentru călătorii. Asta se întâmpla în vara lui 1999, când eram studenţi la doctorat la universitarea Rutgers în New Jersey. Deşi se poate spune că deja călătorisem, pentru că ajunsesem până în New Jersey, adevărul e că toate vacanţele ni le petreceam în România şi tot ce apucasem să văd din lume era pe axa New Jersey-Bucureşti şi înapoi. Aşa că în vara lui 1999 am început să-l bat pe Cristi la cap că aş vrea să văd şi alte locuri şi am propus să mergem la Paris. Mi-a luat ceva timp să-l conving, dar până la urmă a acceptat cu condiţia să mă ocup eu de toată planificarea, de vize şi rezervări – în 1999 cetăţenii români încă aveau nevoie de vize ca să viziteze Franţa. Am luat drumul NY-ului, cu paşapoartele în mână şi o grămadă de alte acte menite să arate că n-am nici o intenţie de a ramâne în Franţa. Toţi românii de la universitate m-au avertizat că nu voi primi viza, deşi nu vedeam nici un motiv pentru care am fi putut fi refuzaţi. Eram amândoi la doctorat în SUA, în opinia mea prezentam suficiente garanţii. Am obţinut viza fără probleme şi am început să mă ocup de restul planurilor: cumpărat bilete de avion, rezervare hotel etc. Cred că a fost excursia pentru care m-am documentat cel mai mult. Luni de zile am citit despre Paris pe Internet, ce e de văzut, ce e de făcut, unde e de mers. După ceva timp am început să obosesc. Toată lumea cânta osanale, despre cât de nemaipomenit, cât de extraordinar, cât de frumos e Parisul. Mai slabiţi-mă, m-am gândit. E un oraş ca atâtea altele. Cât de nemaipomenit poate fi? Am ajuns la Paris şi am pornit să explorăm oraşul si am uitat de toate astea. Câteva zile mai târziu, în timp ce stăteam la o terasă pe o străduţă lăturalnică, bând cafea, am realizat ca eram deja prinsă de vraja Parisului. Pur şi simplu iubesc Parisul. E nemaipomenit şi extraordinar şi îl iubesc. Parisul e pentru mine oraşul sine qua non al Europei de vest, chintesenţa culturii franceze şi europene. Are tot ceea ce îmi doresc la un oraş pe plan arhitectural, gastronomic, artistic şi social. E plin de viaţă şi de cultură. Am senzaţia ca cele trei vizite pe care le-am făcut la Paris, abia mi-au deschis apetitul. Sunt mult locuri pe care le mai am de descoperit. Ceea ce contează până la urmă e să fii fericit, şi asta e ceea ce Parisul îmi dă mie. Nu cred că mă voi plictisi vreodată de Paris, un loc în care mă voi întoarce întotdeauna cu plăcere, gata de explorat, de plimbări, de uitat la vitrine, de stat în cafenele, de gustat mâncarea, de râs de camerele micuţe, gata de a mă simţi ca acasă pentru că totul pare atât de familiar.
Câteva imagini din Paris:
Biserica Notre Dame:
Turnul Eiffel:
Pauză de cafea:
Place des Vosges:
Acoperişurile Parisului:
Muzeul Luvru:
Eiffel Tower:
Cotlete de miel:
Champs Elysee:
Sena:
O cafenea pariziană:
Jul 212009
Sunt din nou în Bucureşti, după cum probabil aţi ghicit. N-am apucat să mai scriu pe blog despre ultimele cinci zile petrecute la New York. A fost un experiment interesant, să postez pe parcursul excursiei. Am intenţionat să postez zilnic dar mi-am dat repede seama că mi-e greu s-o fac. Îmi lua o grămadă de timp să scriu, să corectez, să pregătesc textul pentru postat, cu atât mai mult cu cât o făceam în două limbi. A fost şi prima dată când am purtat cu mine în geantă un caiet în care mi-am făcut notiţe pe parcursul zilei. La început a fost cam ciudat dar m-am obişnuit repede şi mi-a folosit mult când mi-am scris impresiile. De acum încolo voi încerca să ţin mereu un jurnal când călătoresc.
Luna iunie am petrecut-o pe toată în Bucureşti, cu excepţia câtorva zile la începutul lunii când am plecat la mare, mai precis la Năvodari, cu o bună prietenă care m-a invitat să merg cu ea la “Concursul naţional de catamarane” de la Marina Surf. A fost soare şi am avut vreme bună toate cele cinci zile cât am stat acolo. M-am simţit bine, singurul meu regret fiind că apa mării era prea rece pentru baie. Cred că încep să-mi placă şi vacanţele în care zaci la soare, după care nu m-am dat în vânt niciodată.
Plaja Marina Surf, Năvodari:
Căutând un pic de umbră:
Catamaranele sunt gata de concurs:
Pe locuri, fiţi gata, start:
Câştigătorii:
May 192009
Ziua a 5a. Altă zi, alt muzeu de vizitat. De data asta ca să-l fac pe Cristi fericit am ales să mergem la Muzeul Naţional de Istorie Naturală (echivalentul New Yorkez al muzeului Antipa). Înainte de muzeu ne-am plimbat prin partea sudică a lui Central Park. Am trecut pe lângă micul lac – mă întreb ce se întâmplă cu raţele iarna (asta a fost o încercare de a face o glumă pe teme literare), pe lângă nişte terenuri de baseball pline de oameni şi pe lângă Strawberry Fields şi memorialul dedicat lui John Lennon. Fiind duminică muzeul era plin de lume. Cristi s-a supărat când a auzit că sala de cinema IMAX era închisă, fiindcă spera să vedem un film pe ecran IMAX. În schimb ne-am luat bilete la “Coliziuni cosmice”, un documentar de 20 de minute narat de Robert Redford cu nişte efecte speciale interesante. Documentarul era despre importanţa coliziunilor cosmice şi eu una am învaţat nişte lucruri noi (despre vântul solar şi cum Pământul este apărat de vântul solar datorită câmpului magnetic al Pământului care este generat de miezul de fier al planetei). După film am petrecut o grămadă de vreme într-o parte a muzeului numită “Centrul Rose pentru Spaţiu şi Pământ”. La ieşirea din sala de cinema, care era de fapt Planetariul, o uriaşă sferă argintie, puteai să cobori pe o rampă în spirală pe marginea căreia era prezentată istoria universului. După Centrul Rose ne-am dus la etajul patru să vedem sălile cu scheletele de dinozauri. Unele dintre schelete erau uriaşe şi te făceau să te simţi pitic. Am stat până la închidere şi am plecat regretând că nu avem mai mult timp la dispoziţie pentru muzeu. Dacă aş locui în New York aş merge la muzeul ăsta mult mai des.
“Bagel”-ul de care am vorbit anterior:
Iazul din Central Park:
Memorialul John Lennon din Central Park:
Muzeul de Istorie Naturală, holul de intrare:
Centrul Rose pentru Pământ şi spaţiu, Muzeul de Istorie Naturală:
Am slăbit prea mult:
Una dintre sălile cu schelete de dinozauri:
La fel ca mai sus:
Cina:
Globul din faţa Trump Tower, Columbus Circle:
May 132009
Ziua a 4a. Am zis în postările precedente că în această excursie la New York n-o să facem activităţi prea turistice dar când am trecut pe la Rockefeller Plaza şi am văzut un semn cu “Platforma de observaţie de pe Rockefeller Center” n-am putut să mă abţin şi i-am convins pe Cristi şi pe Magda să luăm bilete. M-am mirat că n-am ştiut că se poate urca pe Rockefeller Plaza dar mai târziu am citit în ghid că platforma a fost închisă aproape două decenii, din 1986 până în 2005. Ceea ce înseamnă că în momentul în care am părăsit New Jersey ca să ne mutăm pe coasta de vest, platforma de observaţie era încă închisă. După ce am plătit $20/persoană (imens în opinia mea), am trecut prin diverse controale de securitare şi după ce ne-am uitat la un film scurt despre construcţia centrului am fost înghesuiţi într-un lift şi ni s-a zis să ne uităm în sus. Când a pornit liftul, pe tavanul lui a început o proiecţie despre personalităţi din istoria New Yorkului şi după puţin timp am ajuns la etajul 67. Priveliştea din vârf era superbă: într-o parte Central Park şi de cealaltă Empire State Building, ambele împărţind Manhattanul în două. Crysler Building era vizibilă numai parţial fiind blocată de altă clădire. Am stat acolo sus vreo jumătate de oră, făcând poze (pe care le voi posta la întoarcere, că de pe drum e ceva mai complicat) şi ascultând turiştii francezi. Bazându-ne pe observaţiile noastre, cred că jumătate din turiştii din NY la momentul ăsta sunt francezi. Sau cine ştie, poate sunt canadieni din partea franceză, dar cred că probabilitatea să fie francezi e mai mare, fiindcă francezii au un avantaj suplimentar: rata de schimb euro-dolar.
După urcatul pe Rockefeller Center ne-am oprit pentru o bere la cafeneaua de la baza clădirii, cea în care iarna se instalează un patinoar. În timp ce încercam să ne găsim drumul afară din clădire am trecut pe lângă diferite magazine de la subsol, inclusiv un magazin de lustruit pantofii, unde spre uimirea mea, era coadă la lustruit pantofi. N-am mai văzut aşa ceva până acum, aşa că trebuia să menţionez. După pauza de bere ne-am plimbat pe lângă Biblioteca municipală din New York şi prin Bryant Park şi am ajuns din nou în Times Square, de data asta la lumina zilei. Era la fel de mare nebunia ca şi în seara precedentă. Din metru în metru cineva ne oprea să ne dea vreun pliant sau să ne vândă bilete la vreo activitate. Fiind obosiţi am decis să mergem să ne aşezam fundurile pe scaune la un film aşa că ne-am dus să vedem Star Trek care tocmai avusese premiera. Eu şi Cristi suntem vechi fani de Star Trek, am văzut toate serialele (chiar şi câteva episoade din Enterprise) şi aproape toate filmele. Filmul la care ne-am dus se petrecea înainte de seria originală din 1960. Mi-a plăcut filmul, actorii erau bine aleşi şi se potriveau împreună. Filmul face o groază de apropouri la serialul original, lucru care place fanilor. Efectele speciale sunt bune, are o gramadă de acţiune şi scenariul e bunicel. Sper că o să-i meargă bine, ca să mai facă şi altele.
Podul Oueensboro:
Fifth Avenue:
Tot pe Fifth Avenue:
Rockefeller Plaza:
Central Park văzut de pe Rockefeller Center:
Midtown Manhattan văzut de pe Rockefeller Center:
Empire State Building:
Rockefeller Center:
Parcul Bryant:
Times Square:
Coada la casele de bilete TKTS în Times Square (de unde se pot cumpăra bilete la jumătate de preţ pentru muzicale):
Times Square:
May 112009
Ziua a 3a. În ziua a treia a excursiei ne-am hotărât să mergem la Muzeul de artă Metropolitan, poreclit pe scurt “The Met”, hotărâre determinată în mare parte de faptul că afară era noros şi se anunţaseră ploi. Am început prin a vizita aripa egipteană, pentru deliciul lui Cristi care de obicei se plictiseşte în muzeele de artă dar căruia îi plac muzeele de istorie. Muzeul era plin de copii veniţi în excursie cu şcoala, care căscau gura cu mare admiraţie la mumii: “Doamna profesoară, chiar e un om înăuntru?” După cum am sperat, lui Cristi i-a plăcut partea egipteană şi s-a apucat să citească toate panourile explicative în timp ce eu îl bruiam încercând să-l fac să-şi amintească melodia lui Bangles “Mergi ca un egiptean”. Până la urmă l-am lăsat în pace şi m-am dus la etaj la galeria de artă modernă care s-a dovedit a fi extraordinară. Mă întreb dacă la Met nu sunt cumva mai multe tablouri de impresionişti decât la Musee d’Orsay în Paris. Cameră după cameră pline cu tablouri de Manet, Monet, Renoir, Pisarro şi încă unele dintre cele mai cunoscute opere. “Grădina Sainte-Adresse”, “Regata de la Sainte-Adresse”, “Grenouillere” de Monet, “Excursie cu barca” de Manet şi multe altele de Picasso, Van Gogh etc. Am găsit până şi o pictură de Gaugain care era preferata mamei mele şi după care avea o reproducere pe care o ţinea atârnată pe perete la ea în dormitor. N-aveam idee că pictura e din colecţia de la Met, am crezut întotdeauna că e din colecţia de la Louvre, bazându-mă pe faptul că mama a visitat Parisul, dar n-a fost niciodată la New York.
Am stat în muzeu până la ora de închidere, am cinat şi după cină ne-am dus să vedem nebunia de lumini şi zgomot din Times Square. Îmi place Times Square, aglomeraţia, zgomotul continuu, luminile mişcătoare, kitch-ul din jur. Am fost foarte impresionaţi de faptul că am găsit pe unul din stâlpi un banner pe care scria “Bun Venit” în română – de jur împrejurul pieţii erau bannere cu mesaje de bun venit în diverse limbi.
Muzeul de artă Metropolitan, aripa egipteană:
Muzeul de artă Metropolitan, Templul din Dendur:
Muzeul de artă Metropolitan, Templul din Dendur:
Un tablou de Gaugain care-i plăcea mamei mele
Muzeul de artă Metropolitan, holul de intrare:
Faţada muzeului de artă Metropolitan:
Un delicios aperitiv italienesc:
Restaurantul italian în care am cinat (“Erminia”):
Vitrină, Upper East Side:
Upper East Side:
Times Square noaptea:
Semnul de “Bun venit” din Times Square:
Times Square noaptea:
