May 112009
 

English version

Ziua a 3a. În ziua a treia a excursiei ne-am hotărât să mergem la Muzeul de artă Metropolitan, poreclit pe scurt “The Met”, hotărâre determinată în mare parte de faptul că afară era noros şi se anunţaseră ploi. Am început prin a vizita aripa egipteană, pentru deliciul lui Cristi care de obicei se plictiseşte în muzeele de artă dar căruia îi plac muzeele de istorie. Muzeul era plin de copii veniţi în excursie cu şcoala, care căscau gura cu mare admiraţie la mumii: “Doamna profesoară, chiar e un om înăuntru?” După cum am sperat, lui Cristi i-a plăcut partea egipteană şi s-a apucat să citească toate panourile explicative în timp ce eu îl bruiam încercând să-l fac să-şi amintească melodia lui Bangles “Mergi ca un egiptean”. Până la urmă l-am lăsat în pace şi m-am dus la etaj la galeria de artă modernă care s-a dovedit a fi extraordinară. Mă întreb dacă la Met nu sunt cumva mai multe tablouri de impresionişti decât la Musee d’Orsay în Paris. Cameră după cameră pline cu tablouri de Manet, Monet, Renoir, Pisarro şi încă unele dintre cele mai cunoscute opere. “Grădina Sainte-Adresse”, “Regata de la Sainte-Adresse”, “Grenouillere” de Monet, “Excursie cu barca” de Manet şi multe altele de Picasso, Van Gogh etc. Am găsit până şi o pictură de Gaugain care era preferata mamei mele şi după care avea o reproducere pe care o ţinea atârnată pe perete la ea în dormitor. N-aveam idee că pictura e din colecţia de la Met, am crezut întotdeauna că e din colecţia de la Louvre, bazându-mă pe faptul că mama a visitat Parisul, dar n-a fost niciodată la New York.

Am stat în muzeu până la ora de închidere, am cinat şi după cină ne-am dus să vedem nebunia de lumini şi zgomot din Times Square. Îmi place Times Square, aglomeraţia, zgomotul continuu, luminile mişcătoare, kitch-ul din jur. Am fost foarte impresionaţi de faptul că am găsit pe unul din stâlpi un banner pe care scria “Bun Venit” în română – de jur împrejurul pieţii erau bannere cu mesaje de bun venit în diverse limbi.

Muzeul de artă Metropolitan, aripa egipteană:


Muzeul de artă Metropolitan, Templul din Dendur:

Muzeul de artă Metropolitan, Templul din Dendur:
Un tablou de Gaugain care-i plăcea mamei mele

Muzeul de artă Metropolitan, holul de intrare:

Faţada muzeului de artă Metropolitan:


Un delicios aperitiv italienesc:

Restaurantul italian în care am cinat (“Erminia”):

Vitrină, Upper East Side:
Upper East Side:

Times Square noaptea:


Semnul de “Bun venit” din Times Square:

Times Square noaptea:

  2 Responses to “New York Notiţe din excursie – Partea a 3a”

  1. Multumesc pentru un blog interesant

  2. ceea ce I was privire pentru, multumesc

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>