India cea incredibilă, episodul 2

Feb 242017

Delhi: un oraș viu și plin de istorie, trafic nebun și poluare atroce

Pentru mine a doua zi în Delhi a început cu o durere de cap cumplită, ca și în ziua precedentă, durere de cap pe care am pus-o pe seama poluării. Nu aveam să scap de ea decât după plecarea din Delhi.

Capitala politică, culturală și cel mai probabil campioana poluării din India, unul dintre orașele cu cea mai mare densitate de populație din lume și unul dintre orașele cu cea mai mare rată de creștere din Asia, Delhi nu e un oraș ușor de explicat, de înțeles sau de experimentat. De la primele ore petrecute aici, devine evident că orașul e plin de contradicții. Pentru început, Delhi e un oraș care leagă două lumi. Vechiul Delhi, fostă capitală a Indiei islamice, e un amestec de străduțe și alei înguste, aliniate cu case care arată pe cale de a se prăbuși, de bazare pline de culoare și de moschee formidabile. Prin contrast, orașul imperial New Delhi creat de britanici e compus din bulevarde largi, aliniate cu copaci și clădiri guvenamentale impozante. Delhi a fost centrul puterii în India pentru mulți conducători și multe imperii, vreme de aproape un mileniu. Orașul a fost distrus și reconstruit de multe ori și în mod interesant, aceeași conducători au jucat de obicei și rolul de distrugători și pe acel de constructori. Fiecare reîncarnare a orașului a lăsat ceva în urmă iar orașul e plin de rămășițele acestei istorii bogate. Contrastul celor două lumi continuă și pe stradă, unde ultimele modele de mașini nemțești așteaptă alături de ricșe si de tuk-tuk-uri culoarea verde a semaforului iar cerșetorii și bogații împart aceleași trotuare.

A doua zi de explorat orașul a început cu o vizită la Akshardham, sau dacă preferați Swaminarayan Akshardham 🙂 , un complex uriaș care are în centrul un templu hindus. În jurul templului se găsesc tot felul de acareturi, grădini, fântâni muzicale, canale pe care poți merge cu barca, diverse expoziții tematice, restaurant, un loc de joacă pentru copii, nelipsitul magazin de suveniruri etc. Intrarea în templu e gratuită, câteva dintre atracții se plătesc. Akshardam a fost dechis oficial în 2005, după 18 ani de planificare și 5 ani de construcție, fiind rezultatul muncii a 7000 de muncitori și vreo 3000 de voluntari. Accesul e interzis cu aparate foto sau camere video, telefoane mobile, genți, rucsace, mâncare, băuturi, gumă de mestecat și multe altele, practic cu nimic altceva decât propria persoană și un portofel. La intrare am trecut prin detectoare de metale și ni s-a făcut un control sumar deci nu vă gândiți că puteți intra cu vreun articol interzis. Odată intrați a urmat ceea ce avea să devină curând rutină: descălțarea, încălțâmintea în plasă de rafie, depus plasă la garderobă. Centrul complexului este templul uriaș din piatră roz, bogat ornamentat și pe dinăuntru și pe dinafară. Nu cred că există vreun centimetru pătrat care să nu fie sculptat cu zeități, sfinți, animale sau simboluri hinduse. Pe la 9.30 când am ajuns acolo nu erau încă mulți turiști – oricum mulți mai puțini decât erau cu o zi înainte la templul Baha’i – ceea ce făcea ca atmosfera să fie una de liniște și pace. În jurul templului, o friză uriașă cu elefanți, plină de fabule, legende și tot felul de înțelepciuni legate de elefanți și de relația lor cu oamenii. Vorba unui prieten, cu atâtea pilde, până am înconjurat uriașul templu am devenit alți oameni 🙂

După serenitatea de la Akshardham a urmat cel mai haotic loc de pe pământ și anume Chandni Chowk, strada principală din vechiul Delhi, din care pleacă un labirint aglomerat de străduțe înguste, pulsând de activitate comercială, un bazar care pare că există din timpuri străvechi, cu tarabe și magazine mici, imobile care par gata să cadă și par că sunt ținute vertical de amestecul de cabluri electrice, cu motociclete și ricșe făcându-și loc printre pietoni și marfa expusă la vânzare. Ne-am oprit pentru prânz pe Gali Paranthe Wali, o stradă care există în piață din secolul 19, faimoasă pentru restaurantele specializate în “paratha”. Paratha este un fel de lipie prăjită, cu diverse umpluturi, care se mănâncă cu sosuri. Eu am încercat trei umpluturi, brânză, conopidă și un amestec de legume. Cel mai mult mi-a plăcut cea cu brânza. Am cerut și un lassi dulce, care la început mi s-a părut că nu se potrivește, dar până la urmă s-a potrivit perfect. A fost una din cele mai bune mese din India, probabil și fiindcă mă dau în vânt după prăjeli. Părea că fiecare străduță are povestea ei și că nu există lucru pe care să ți-l dorești și să nu-l găsești în Chandni Chowk. Unele străduțe sau “galis” erau specializate în anumite mărfuri, de exemplu am mers pe o stradă specializată în articole pentru nunți și petreceri, există o mini-piață de mirodenii, una de haine, pantofi, bijuterii, dulciuri, cărți, fructe și legume etc. Chandni Chowk este probabil locul cel mai congestionat pe care l-am văzut până acum, o experiență în același timp frustantă și fascinantă. E greu de crezut, dar atunci când a fost creată în 1648, Chandni Chowk era cea mai luxoasă stradă din Shahjahanabad, numele sub care era cunoscut Delhi în timpul imperiului mogul. Avea pe mijloc un canal cu apă mărginit de copaci și numai cei foarte bogați își puteau permite să locuiască în casele care mărgineau strada.

După această nebunie senzorială ne-am întors la hotel. A doua zi urma să plecăm spre Varanasi așa că m-am hotărât să continui explorarea orașului. Dar începusem să mă resimt după o noapte aproape nedormită și nu mă simțeam în stare să înfrunt iar traficul nebun așa că mi-am petrecut după-amiaza plimbându-mă prin bazarul din Paharganj, ajungând până la Connaught Place, ocazie cu care am fost nevoită să sprintez ca să pot traversa câteva artere foarte circulate 🙂 Connaught Place e un complex comercial uriaș, construit de britanici în 1931. Complexul constă în niște clădiri cu coloane, așezate în cercuri concentrice, cu un parc în mijloc. Magazinele sunt în marea majoritate branduri internationale gen H&M, Apple Store, Nike etc. Am găsit și un Starbucks, și am băut o cafea să-mi mai treacă somnul.

Ultimul obiectiv pe care l-am vizitat in Delhi a fost Gurudwara Bangla Sahib, principalul templu sikh din Delhi. Sikhismul este o religie relativ nouă, datând din secolul 15. Adepți ei locuiesc în majoritate în Punjab, existând un stat Punjab în India și unul în Pakistan. Poate cel mai cunoscut aspect al religiei este faptul că bărbații sikh poartă turban, au părul lung și barbă lungă. Ne-am oprit mai întâi la “biroul pentru străini” unde ne-am descălțat și ne-am acoperit capetele și unde ni s-a ținut o expunere, destul de interesantă, despre religia sikh. Am vizitat apoi templul cu cupole aurite, unde se intonau niște imnuri religioase, după care ne-am învărtit în jurul micului lac aflat alături de templu, lac pe care credincioșii sikh îl consideră sfânt. La sfârșit am făcut o vizită într-o bucătărie imensă unde niște voluntari pregăteau mâncarea care urma să fie împărțită de-a lungul zilei tuturor celor care cer.

Ca o concluzie, Delhi e un oraș imens, în care ai nevoie de ore ca să mergi dintr-o parte în alta, o țară în sine, care reprezintă în același timp ce are India mai bun – istorie și tradiție, dinamism și speranță – precum și ce are India mai rău – poluare, sărăcie în unele locuri, mizerie. Este, ca multe alte metropole din Asia, un oraș la răspântii, undeva între tradițional și modern. Orice călătorie în India ar fi incompletă fară o vizită în acest oraș nebun și fascinant. Eu sper să revin pentru că n-am văzut nici pe departe cât voiam să văd din acest oraș unic.

Templul Akshardham