Andreea

Sep 182006
 

English version

Prima zi din excursie n-a fost cine ştie ce. Am condus cam 1100 de kilometri, trecând din California în Nevada şi pe urmă în Idaho, oprindu-ne în Twin Falls, Idaho. Plecaţi din Sunnyvale California pe la 10 dimineaţa, am ajuns în Twin Falls noaptea pe la 11, după ora locală. Ne-am oprit pentru prânz la un fast food pe marginea şoselei, unde am mâncat un pui groaznic. Pe drum am petrecut timpul vorbind cu Laura si Alin, cu care nu ne văzusem de patru luni, aşa că am avut o groază de povestit. Peisajul din jur a fost poate un pic cam monoton, dar era ceva ce nu vedem prea des, aşa că nu ne-am plictisit. Nevada arată ca partea deşertică din sudul Californiei, unde am tot fost în cei şase ani de locuit aici. Câmpuri galbene, de iarbă arsă de soare se întindeau până la orizont. Ici si colo vaci negre contrastau frumos pe galbenul câmpiei. Din loc în loc am întâlnit câte un cazino, undeva în mijlocul câmpului, la mare distantă de orice altă aşezare omenească, şi ne tot întrebam între noi, cine vine până acolo doar ca să joace la ruletă. Parcările erau pline deci clienţi există. Eram destul de obosiţi când am ajuns în Twin Falls aşa că ne-am dus repede la culcare.

A doua zi am reuşit să ne urcăm în maşină gata de plecare pe la 10 dimineaţa. Motivul pentru care am făcut oprirea în Twin Falls a fost cascada Shoshone. Nu mă aşteptam la mult, fiindca înainte de a pleca la drum am apucat să citesc undeva că cascada arată cel mai bine în aprilie, când debitele de apă sunt maxime, dar că pe timpul verii debitul scade considerabil fiindcă apa e redirecţionată pentru irigaţie. Probabil că septembrie e chiar cel mai prost moment al anului pentru văzut cascada. Am văzut poze cu Shoshone pe web si arătau foarte bine, dar am bănuit că pozele erau făcute în primavară, şi probabil şi în anii cu debite mai mari. Intrarea în parcul cu cascada e la vreo 4 kilometri de strada principală din Twin Falls. Odata ajunşi am primit şi o broşură unde cascada era descrisă ca fiind – cum altfel? 🙂 – “Niagara Vestului”. Ba chiar scria acolo şi că Shoshone e mai înaltă cu 15 metri decât Niagara. Din păcate bănuielile mele s-au adeverit. Cascada nu arăta deloc ca în pozele de pe web. Arăta drăgut dar nu foarte impresionant, oricum departe de imaginea Niagarei. Am făcut câteva poze şi am pornit la drum spre Ketchum.

Aug 232006
 

English version

Primul meu post. Ideea să încep un blog mi-a venit de mai mult timp, dar până acum am fost prea leneşă să dau curs intenţiei. N-am prea dat atenţie lumii blogurilor până aproximativ cu şase luni in urmă când căutând pe web informaţii despre Argentina am găsit un blog scris de un american care trăieşte in Buenos Aires. Mi-a plăcut foarte mult blogul respectiv şi îl citesc şi acum zilnic. Pornind de la acel blog am început să descopăr lumea blogurilor. Şi dintr-un blog în altul, acum două luni mi-a venit ideea să ţin şi eu unul.

M-am hotărât ca blogul să fie unul de călătorii, care reprezintă pasiunea mea cea mai mistuitoare: sunt unul din acei oameni care au mereu dor de ducă. Pe lângă călătorii îmi place să citesc, să văd filme, îmi place fotografia și cam tot ce ține de calculatoare (din întâmplare sunt de meserie “calculatoristă”, ceea ce mă face să fiu unul dintre oamenii norocoși care pot îmbina utilul cu plăcutul).