Mar 082012
 

English version

Sydney ziua a 2a

Planul pentru a doua zi era să explorăm celălalt port din Sydney numit Darling Harbour. Deşi e întrecut în faimă şi frumuseţe de Sydney Harbour, Darling Harbour poate fi chiar mai interesant de vizitat pentru familiile cu copii datorită numeroaselor atracţii existente în zonă. Aici se găsesc Acvariul din Sydney, Sydney Wildlife World (traducere: Lumea animalelor sălbatice din Sydney), Muzeul Maritim Naţional, cel mai mare ecran IMAX din lume şi încă multe altele. Darling Harbour se întinde la nord de cartierul Chinatown, de ambele părţi ale unui golf numit Cockle Bay. Pentru noi portul era la o aruncătură de băţ de hotelul în care eram cazaţi, aflat în Chinatown. Hotărâsem ca dimineaţa să ne-o petrecem la Acvariul din Sydney şi dacă nu oboseam sau nu ni se făcea foame între timp să vizităm şi parcul cu animale sălbatice Wildlife World. Biletul de intrare la acvariu mi s-a părut cam scump (AU$35 de persoană dacă îmi amintesc bine). Chiar la intrarea în acvariu o plăcuţă informa că acolo se poate vedea un ornitorinc dar ornitorincul era fie plecat fie bine camuflat fiindcă nu l-am putut vedea nicăieri deşi ne-am uitat după el vreme de vreo cinci minute. Pentru că lui Cristi îi plac peştii şi animalele am vizitat multe acvarii şi grădini zoologice în călătoriile noastre. Cred că din cauza asta sunt mai mult interesată de noutăţi, adică vreau să văd plante, peşti şi animale pe care nu le-am văzut până acum. După cum vă puteţi imagina, acvariul din Sydney e un loc bun de văzut noutăţi, Australia fiind renumită pentru fauna şi flora ei unică: dacă e să ne luăm după wikipedia 83 % din mamifere, 89 % din reptile, 90 % din peşti şi insecte, precum si 93 % din amfibieni sunt endemice continentului australian. Dintre noutăţile văzute cel mai mult mi-au plăcut vacile de mare, nişte animale acvatice mari care se numesc astfel datorită faptului că sunt ierbivore. Partea cea mai impresionantă din acvariu e o serie de tunele subacvatice din sticlă prin care vizitatorii se plimbă în timp ce în laterale şi pe deasupra capetelor lor înoată rechini, broaşte testoase, diverşi peşti, pisici de mare uriaşe precum şi mai sus menţionatele vaci de mare.

Am terminat cu vizitarea acvariului pe la ora prânzului drept care ne-am decis să lăsăm Wildlife World pe altadată şi să mergem la masa de prânz. Cum încă de dinainte de a pleca din Bucureşti Cristi mă bătea la cap că vrea să mănânce carne de cangur m-am conformat şi am ales un restaurant unde se servea aşa ceva: Belgian Beer Cafe aflat în cartierul The Rocks. Plimbarea pe jos până la restaurant a fost poate un pic cam lungă pentru nişte oameni flămânzi, dar am văzut cum arată centrul Sydney-ului la ora prânzului: aglomerat, zgomotos, o metropolă modernă în toată puterea cuvântului.Cristi şi-a văzut dorinţa îndeplinită, dar a fost dezamăgit: carnea de cangur are cam acelaşi gust cu carnea de vacă, mi-a comunicat el. Eu n-am încercat-o, după părerea mea cangurii fiind nişte animale mult prea simpatice ca să le pot mânca. După cum îi spune şi numele, cafeneaua servea şi o grămadă de beri belgiene, al căror efect cuplat cu porţiile mari şi cu oboseala datorată diferenţei de fus orar ne-am făcut să ne retragem din nou la hotel pentru câteva ore de somn. Pe drumul de întoarcere am încercat şi linia de monorai, care leagă zona centrală din Sydney numită CBD de Chinatown şi Darling Harbour. Din nou preţul mi s-a părut mare, AU$5 pentru o singură călătorie, monoraiul având un singur traseu compus din 8 staţii întinse pe 3.5 km. Linia e construită la înălţime, cam la 5.5 metri deasupra trotuarului.

După câteva ore de odihnă am pornit pe jos către cartierul King Cross. Am mers mai întii o bună bucată de drum pe strada Oxford care este cartierul general al homosexualilor din Sydney, după toate aparenţele o stradă draguţă plină de restaurante, cluburi, baruri şi cafenele. Apoi am cotit pe Darlinghurst Rd până am ajuns la uriaşa reclamă la Coca-Cola, considerată a fi alt simbol al oraşului în general şi al cartierului King Cross în particular. King Cross e considerat a fi cartierul rău famat al Sydney-ului. Nu ştiu cum arăta el pe vremuri, dar acum nu arată chiar atât de rău, în fapt este un amestec de locuri “rău famate”, localuri de striptease şi sex-shopuri şi cafenele şi restaurante la modă. Locul nu părea periculos dar nu ne-am învirtit prin cartier decât până pe la 11 noaptea. Cine stie, poate la o oră mai înaintată lucrurile se schimbă. Zona pare şi locul de “parcare” al “backpacker”-ilor (cei care călătoresc cu bani puţini) fiind plin de hosteluri şi de locuri de cazare ieftine, aflate în general pe Victoria St.

Va urma …

Darling Harbour

Acvariul din Sydney

Vaca de mare

Belgian Beer Cafe

Monorai

Strada Oxford

Reclama de Coca Cola

King Cross

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>