Oct 292011
 

English version

Ia uitați ce mi-a adus barza. Credeam că mi-a uitat adresa, dar până la urmă și-a făcut drum și pe la mine.

Cred că e destul de evident că încercarea mea de a posta zilnic câte o poză a eșuat și a doua oară. Iar de data asta a durat chiar mai puțin decât prima dată. Cred că va trebui să mă împac cu ideea că nu e ușor să faci zilnic poze care să merite postate. Motivul principal ar fi că în unele zile pur și simplu nu m-am simțit inspirată și în ciuda faptului că am cărat aparatul de fotografiat cu mine n-am făcut nici o poză. În plus, când am intrat în luna a șasea m-am procopsit cu o durere de spate și a trebuit să renunț la căratul zilnc al aparatului de fotografiat, ceea ce a rezultat în și mai puține oportunităti de a face fotografii. Cred că voi continua să postez “Fotografia zilei” când și când, când mă simt inspirată, fără să-mi setez ca obiectiv să postez zilnic.

  5 Responses to “Fotografia zilei: Micuța Leia”

  1. Wow, ce surpriză 🙂 Să vă trăiască și să vă bucurați împreună de zâmbetul ei mulți ani de-acum înainte!
    P.S.: Cunosc senzația cu pozele, și noi avem un photo-blog unde inițial ne-am propus să postăm la două zile, pentru ca apoi să fie o dată pe săptămână iar acum… “când se întâmplă”. Dar nu-i nimic, important e să perseverezi. Iar ceva îmi spune că acum o să aveți multe motive pentru poze inspirate 🙂

    Toate cele bune,
    Mihnea

  2. oooo asta da surpriza… nu ne-ai “sugerat” nimic… Felicitari! O noua Scorpioanca ( si eu sint;) ) e bine venita pe planeta asta ;))

    acum chiar vei avea ce poza zilnic 😉 sigur micuta te va inspira

    sa fiti sanatoase si norocoase!!!

  3. fifi: Mulțumesc pentru urări 🙂 Nu e scorpion, e balanță, dar balanță de sfârșit de zodie. Ar fi trebuit să fie scorpion, dar a fost 3 săptămâni prematură.

  4. Ce scumpa eee! Bine ai venit Leia!

  5. – jogamos bem criamos oportunidades mas nao conseguimos fazer precisamos de um novo atacante quem sabe adebayor de volta pois jermain defoe nao é atacante de area outros bons nomes seriam leandro damiao , llorente , borrielo

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>