Îmi făcusem planuri mari pentru a doua zi în Hawaii, dar a trebuit să le modific din cauza vremii. Iniţial voiam să facem un traseu de 6 kilometri dar când ne-am îndreptat spre punctul de pornire al urcuşului a început să plouă şi s-a aşternut ceaţa, aşa că am întors maşina şi am luat-o spre nord-vestul insulei. Şoseaua a început să urce şi în câteva mile a ajuns la 900m altitudine, care pentru noi înseamnă ceva ca Sinaia, adică brazi, dar în jurul nostru era numai câmpie şi din loc în loc nişte cactuşi. Am trecut prin câteva oraşele (deşi cred că sate ar fi descrierea mai potrivită la mărimea lor) şi ne-am oprit la valea Pololu. Din punctul unde ne aflam se vedea o plajă mică cu nisip negru înconjurată de stânci înalte care se terminau vertical chiar la marginea apei. Cred că faptul că locuim în nordul Californiei m-a răsfăţat un pic fiindcă deşi mi s-a părut frumoasă priveliştea, n-am găsit-o atât de deosebită pe cât era descrisă în ghidul de călătorie pe care îl aveam cu mine. Am mai văzut multe văi ca Pololu în California, pe autostrada 1 între San Francisco şi Monterey, ce e drept nu cu nisip negru . Am coborât în vale, şi când ne-am apropiat de plajă a început să miroasă oribil. Destul de repede am descoperit şi sursa mirosului, o vacă moartă, plină de muşte. Cum o fi ajuns acolo habar n-am. Dacă ar fi fost lângă stânci m-aş fi gândit că a căzut, dar vaca era chiar în mijlocul plajei. Cine ştie, poate a adus-o apa de altundeva. Plaja era plină de pietre, bolovani mari şi mici şi ici şi colo nisip negru, foste pietre vulcanice pe care oceanul le măcinase. Ne-am plimbat un pic pe plajă, am făcut poze şi ne-am hotărât să ne întoarcem. La un moment dat Cristi îmi povestea că a citit un articol despre cum produc plantele metan şi eram aşa de prinsă de subiect şi mintea îmi era în toate parţile (printre altele mă gândeam cum să ocolesc vaca pe cât mai departe fiindcă mirosea ca naiba), că nu m-am uitat unde calc şi m-am trezit pe jos. Din fericire nu mi-am rupt nimic, spre dezamăgirea lui Cristi care se şi visa stând la plajă următoarele zile :)) M-am ales doar cu o bubă mare în genunchi din care curgea sânge. Chestia asta m-a fascinat foarte tare, cred că n-am mai căzut aşa de vreo 10 ani, drept care tot drumul înapoi pe cărare l-am petrecut descântând buba (cred că devin cam ipohondră).
Am luat iar maşina şi am pornit la drum, următoarea oprire fiind în Kapa’au unde am făcut o poză cu statuia lui Kamehameha cel Mare, probabil cel mai mare rege hawaian, cel are a cucerit, pardon, “unificat” toate insulele. De aici am vrut să mergem să vedem un heiau – un templu hawaian – dar nici aici n-am avut noroc. Drumul era nepavat şi plin de gropi pline la rândul lor de noroi şi ne-a fost frică că rămânem cu maşina-n drum. Maşina pe care o închiriasem era destul de înaltă, dar şi gropile erau adânci. Ne-am întors la hotel şi fiindcă mai era ceva lumină afară ne-am plimbat în jurul unor bazine de peşti de la hotelul Mauna Lani. După plimbare ne-am dus să luăm masa pe malul mării, să vedem din nou apusul soarelui.
