Feb 292012
 

English version

Sydney prima zi, ultima parte

Nu mai sunt multe de spus despre prima zi în Sydney. După ce ne-am odihnit câteva ore am ieşit din hotel şi am pornit din nou spre Sydney Harbour cu intenţia de a vedea cum arată Clădirea Operei noaptea. De data asta am ales George Street, mergând din Chinatown unde se afla hotelul nostru până în port. Clădirea Operei era frumos luminată, arătând de parca captase toată lumina omenirii iar acum pornise să navigheze în noapte. Ne-am oprit să bem ceva la Barul Operei după care ne-am întors la hotel.

Va urma …

Feb 262012
 

English version

Sydney, prima zi, continuare

La ieşirea din Hyde Park ne-am oprit un pic pentru câteva fotografii cu Turnul din Sydney, după care am continuat plimbarea pe strada Macquarie care urma să ne ducă la Grădinile Botanice Regale şi la Portul din Sydney. Pe strada Macquarie se găsesc aliniate una lângă alta vechi clădiri municipale, de la Muzeul Cazărmii Hyde Park (construit în 1818–19 pentru a adăposti deţinutii) şi Muzeul Monetăriei la Spitalul din Sydney şi Biblioteca de Stat. În faţa clădirii Spitalului din Sydney am dat peste o statuie pe care o mai întâlnisem odată, pe un alt continent: Porcellino, cadou de la cetăţenii oraşului Florenţa pentru oraşul Sydney (mai târziu am citit pe wikipedia că există multe copii ale celebrei statui răspândite prin lume).

Grădinile Botanice Regale datează din 1816. Mi-a plăcut indicatorul de la intrare pe care se putea citi: “Vă rugăm să călcaţi pe iarbă. Deasemenea vă invităm să mirosiţi florile, să îmbrăţişaţi copacii, să vorbiţi cu păsările şi să organizaţi un picnic pe peluze”. O atitudine complet diferită faţă de parcurile Bucureştiului, unde până acum 2 ani nici nu era voie să calci pe iarbă. Grădinile s-au dovedit a fi frumoase şi cred că m-aş fi bucurat şi mai mult să mă aflu acolo dacă nu ar fi plouat mărunt, o ploaie care tot pornea şi se oprea la fiecare câteva minute. Cristi a obsevat că din copacii din jur atârnă nişte fructe uriaşe şi câteva momente mai târziu ne-am dat seama că fructele erau în fapt nişte lilieci uriaşi, dormind agăţati de crengi, înveliţi în aripi. Grădinile Botanice Regale adăpostesc o colonie de peste 22.000 de exemplare din specia de lilieci “vulpile zburătoare”, numiţi aşa din cauza boturilor lungi, asemănătoare cu ale vulpilor. “Vulpile zburătoare” pot atinge 1 kilogram în greutate în timp ce anvergura aripilor poate depăşi 1 metru. Liliecii s-au aşezat în grădini cu ani în urmă, se pare din cauza pierderii habitatului nativ.

Între timp ploaia se oprise şi cerul se limpezea din ce în ce în timp ce noi am continuat plimbarea pe marginea golfului până când am ajuns la Clădirea Operei din Sydney. Pun pariu că dacă aş întreba oameni din diverse locuri de pe glob să numească o construcţie celebră din Sydney 99,99% din ei ar alege Clădirea Operei, un simbol pentru oraş, la fel cum turnul Eiffel e un simbol al Parisului, Colloseum-ul e un simbol al Romei şi Empire State Building e un simbol al New York-ului. Ceea ce face Opera din Sydney de neuitat e arhitectura ei distinctă şi inovatoare precum şi poziţia ei în vârful unuia dintre cele mai pitoreşti porturi din lume. Clădirea Operei este opera arhitectului danez Jørn Utzon, care în 1957 a câştigat concursul de design pentru proiectul Operei. Construcţia clădirii a durat din 1959 până în 1973, proiectul fiind plin de controverse. Costul clădirii a fost estimat iniţial la 7 milioane de dolari australieni iar dată de inaugurare s-a stabilit a fi 26 ianuarie 1963. În realitate clădirea a fost terminată zece ani mai târziu în 1973 la un preţ de 102 milioane dolari australieni. Utzon a demisionat încă din 1966, interiorul clădirii fiind terminat de o echipă de arhitecţi australieni. Elementul arhitectural cel mai frapant este acoperişul care e realizat din beton prefabricat acoperit cu plăci de faianţă de granit importate din Suedia. Mai menţionez încă un fapt şi promit că termin cu subiectul asta: Clădirea Operei din Sydney a devenit monument UNESCO în 2007.

După ce am înconjurat Opera, fotografiind-o din toate unghiurile am plecat mai departe să explorăm porţiunea de port numită Circular Quay. Intenţia noastră era să găsim un restaurant pentru prânz undeva în zona The Rocks, aflată la scurtă distanţă de locul în care ne găseam. Circular Quay este locul de unde pleacă feriboturile spre suburbiile oraşului. În jurul clădirii portului şi al cheilor se întinde o zonă plină de cafenele, restaurante şi chioşcuri unde turistul obosit se poate opri pentru o scurta pauză. Divertismentul este asigurat de diverşi artişti ai străzii. Noi ne-am continuat plimbarea pe malul apei după care am cotit ajungând în The Rocks, care este locul celui mai vechi aşezământ din Australia, stabilit la scurtă vreme după întemeierea coloniei în 1788. Clădirile construite iniţial în această parte erau dintr-o rocă numită “piatră de nisip”, de aici numele aşezării (The Rocks = pietrele). În prezent The Rocks este un cartier plin de hoteluri, buticuri, baruri şi restaurante, care atrage în aceeaşi măsură turiştii şi localnicii. După ce ne-am plimbat prin faţa câtorva restaurante comparând meniurile afişate la intrare am decis să mâncăm la un restaurant numit “bel canto”. Atmosfera la prânz n-a fost cine ştie ce, doar câteva mese fiind ocupate. Mâncarea în schimb a fost excelentă dar şi preţurile pe măsură. Aş estima că am plătit cam cât am plăti la New York pentru o experienţă similară. După masă ne-am decis că e timpul să ne întoarcem la hotel, să ne luăm în primire camera. După atâtea ore de drum abia aşteptam să fac un duş, sa desfac valiza şi să trag un pui de somn.

Va urma …

Turnul din Sydney

Il Porcellino

Biblioteca din Sydney

Grădinile Botanice Regale

Lilieci

Clădirea Operei din Sydney

Circular Quay

Harbour Bridge

Clădirea Operei din Sydney

Feb 222012
 

English version

Sydney, Prima zi, Sosirea

Pe când creşteam mare în România comunistă, unde paşapoartele erau doar pentru cei aleşi iar ieşirile din ţară pentru simplii cetăţeni aproape imposibile, nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să vizitez Australia. Visele mele cele mai îndrăzneţe mă duceau până la Paris, dar şi Parisul nu îndrâzneam să-l sper. Între timp a venit revoluţia şi am ajuns să călătoresc şi la Paris şi pe alte meleaguri, de la San Francisco şi Buenos Aires la Hong Kong. Cu toate acestea în momentul în care m-am îmbarcat la Londra în avionul de Bangkok unde urma să prind legătura cu Sydney am avut senzaţia unei irealităţi. Şi iată că totuşi mă aflam într-un avion cu destinaţia Australia, cu Londra vizibilă jos departe ca un covor de lumini. Fusese o zi mohorâtă de iarnă iar eu aşteptasem în aeroport vreme de vreo 7 ore. Prima parte a zborului până la Bangkok a durat vreo zece ore şi jumătate din care am reuşit să dorm vreo şapte. Dorm destul de bine în avion după cum se poate vedea. Apoi au urmat 2 ore de aşteptare pe aeroportul din Bangkok unde ne aştepta o surpriză plăcută: fusesem promovaţi (“upgraded”) la clasa business pentru următoarea bucată de drum. Am mai dormit vreo trei ore iar restul timpului mi l-am petrecut citind din ghidul Lonely Planet “Coasta de Est a Australiei” încercând să stabilesc detaliile pentru următoarele zile. Înainte de plecare am urmărit zilnic ştirile privind inundaţiile de pe Coasta de Est, modificând itinerariul pe ici pe colo în aşa fel încât să nu avem probleme. Dar acum zarurile erau aruncate, rezervările la zboruri şi hoteluri făcute, aşa că nu puteam decât să sperăm că totul va merge bine.

Înainte de aterizare am fost martoră la unul din cele mai frumoase răsărituri din viaţa mea. Cerul era un amestec de portocaliu şi roz, tivit în partea de jos cu nori gri, iar ici şi colo bucăţele de un albastru glorios promiteau o zi frumoasă (nu s-a întâmplat 🙁 după cum urma să constatăm). La trecerea prin vamă a trebuit să aliniem valizele pentru a fi mirosite de un câine lup, special antrenat. “De unde sunteţi?” ne-a întrebat vameşul iar când a auzit că venim din România a continuat “Bucureşti? Timişoara?” Bucureşti am răspuns, dar am fost profund impresionată că auzise de Timişoara. De la aeroport am luat un taxi. Condusul în Australia se face pe partea stângă a străzii, ca în multe ţări care fac sau au făcut parte din Republica Engleză (“British Commonwealth”) ceea ce s-a dovedit interesant de urmărit în drumul spre hotel. Era 7.30 dimineaţa şi oraşul se trezea încet. Am văzut mulţi biciclişti mergând prin trafic şi m-am întrebat dacă în Sydney bicicletele au acelaşi regim ca în San Francisco unde au voie să meargă pe culoarele ocupate de maşini, ba chiar au şi prioritate. La hotel am aflat că vom primi camera la ora 2 după-amiază aşa că am lăsat bagajele la depozit, ne-am luat aparatul de fotografiat şi o hartă şi am ieşit să explorăm oraşul. În faţa hotelului ne-am oprit o clipă ca să ne orientăm pe hartă iar după 20 de secunde cineva s-a oprit să ne ajute. Australienii se arătau a fi prietenoşi, după cum le e şi reputaţia. De la hotel am mers pe jos până la Hyde Park şi cum am ajuns la colţul parcului ne-am decis să ne oprim pentru o scurtă pauză – la urma urmei mersesem vreo patru străzi! 🙂 Aşa că am luat un loc la Hyde Park Cafe şi am purces să încercăm toate berile australiene din meniu: Victoria Bitter, Toohey’s, Crown Lager, Hahn Premium Light. În jurul nostru lumea se ocupa cu luatul micului dejun şi al cafelei de dimineaţă dar având scuza că suntem pe un alt fus orar ne-am hotărât să nu ne simţim prost că bem bere la 8 dimineaţa. Şi ca să ne simtim şi mai uşuraţi, de cum ne-am aşezat la masă a început să plouă, o ploaie ca o perdea diafană, de parcă se materializase din umiditate. Din când în când se oprea după care pornea iar cu aceeaşi uşurinţă, ca şi cum cineva se juca cu un robinet. Am mai comandat un rând, după care am aşteptat următoarea pauză de ploaie că să ne continuăm drumul. Am început explorarea parcului cu Monumentul Comemorativ Anzac, realizat după planurile lui C. Bruce Dellit în 1934 pentru a comemora Forţele Imperiale Australiene din primul război mondial. Pe parte de nord a monumentului se găseşte un bazin dreptunghiular înconjurat de rânduri de plopi, numit “Lacul Reflecţiilor”. Am petrecut ceva timp pe marginea bazinului urmârind păsările după care am continuat prin parc, pe o alee flancată de copaci, până la punctul central al parcului, fântâna Archibald, opera lui François-Léon Sicard, donată de J. F. Archibald în 1932, în onoarea contribuţiei Australiei la primul război mondial.

Va urma …

La colţ de Hyde Park

Beri australiene

Cafeneaua Hyde Park

Obosită după o lungă călătorie

Monumentul Comemorativ Anzac

Monumentul Comemorativ Anzac şi Lacul Reflecţiilor

Fântâna Archibald

Catedrala St. Mary